Ianis Hagi a dat lovitura în Scoţia! Pe lângă transferul definitiv la Glasgow Rangers, se pare că fiul lui Gică Hagi va fi şi cel mai bine plătit jucător de la această echipă.
Ianis Hagi s-a transferat definitiv la Glasgow Rangers, unde va evolua sub comanda lui Steven Gerrard, după ce iniţial fusese doar împrumutat acolo de către belgienii de la Genk.
Hagi junior a ajuns în Scoţia în ianuarie 2020, sub formă de împrumut, însă a reuşit să-i impresioneze pe scoţieni încă de la primele meciuri. În total, Ianis a evoluat în 12 partide pentru Rangers şi a marcat 3 goluri, dar a dat şi 2 pase de gol.
Potrivit Transfer Tavern, Ianis Hagi va fi plătit cu 3 milioane de lire sterline pentru următorii trei ani, adică în jur de 3,4 milioane de euro. Un calcul simplu ne arată că Ianis va pleca acasă cu circa 84.000 de euro în fiecare lună, adică peste 21.000 de euro pe săptămână!
Având în vedere media venitului săptămânal la Glasgow Rangers, care este în jur de 14.000 de euro, asta înseamnă că Ianis Hagi va fi cel mai bine plătit jucător dintre cei aflaţi sub comanda antrenorului Stevan Gerrard, scrie digisport.ro.
“Suntem siguri că investiţia în el va fi eficientă”
„Suntem încântați că Ianis a ales să își continue cariera la Rangers. Am avut numeroase conversații cu el și reprezentanții lui și a fost clar că singurul obiectiv al său este să rămână la Rangers. Nu este doar un mare talent, ci un profesionist tânăr care este determinat să aibă succes. Suntem siguri că investiţia în el va fi eficientă.
Suntem nerăbdători să îl primim cu braţele deschise înapoi la Glasgow în următoarele săptămâni, alături de ceilalţi jucători”, declara Ross Wilson, directorul sportiv al clubului, la finalul lunii mai.