Ianuarie 2010 a fost cea mai slabă lună din ultimii 20 de ani pentru hotelurile din Bucureşti, care au fost nevoite să închidă aproape 30% din camere, pe fondul unui grad mediu de ocupare scăzut sub 30%, a declarat Mihai Rîjniţă, secretarul general al federaţiei hotelierilor.

„Ianuarie 2010 a fost cea mai proastă lună din ultimii 20 de ani pentru hotelurile din Bucureşti, atât din punct de vedere al gradului de ocupare, cât şi al tarifului mediu”, a spus secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Grad mediu de ocupare de sub 30%

El a adăugat că în ianuarie gradul mediu de ocupare a scăzut la sub 30%, nivel fără precedent după anul 1989.

„La acest grad de ocupare, un hotel abia dacă poate să-şi acopere facturile cu utilităţile şi să plătească parţial salariile. Nu se mai pune problema achitării datoriilor către stat. Multe hoteluri au închis etaje întregi, iar camerele au intrat în conservare”, a afirmat Rîjniţă.

Potrivit oficialului FIHR, în decembrie 2009 şi ianuarie 2010, au intrat în conservare mai mult de 3.000 de camere din totalul de peste 10.000 existente în toate hotelurile din Capitală.

„Această cădere dramatică a început din decembrie anul trecut şi s-a amplificat în ianuarie. Multe dintre hoteluri au disponibilizat sau au trimis în şomaj tehnic o parte dintre angajaţi”, a continuat Rîjniţă.

Criza şi Guvernul, principalii vinovaţi

El a afirmat că scăderea drastică a activitaăţii este cauzată de criza economică şi de faptul că Guvernul nu „s-a mişcat” cu proiectele pentru accesarea de fonduri europene, motiv pentru care experţii străini care reprezentau o parte dintre clienţii hotelurilor din Capitală nu au mai ajuns în România.

Totodată, în ianuarie 2010 au scăzut şi tarifele, în medie cu 25-30% comparativ cu luna ianuarie a anului trecut.

„Hotelurile de cinci stele au ajuns să vândă camera la tarife practicate în anii trecuţi de hotelurile de trei stele. Din acest motiv, există o presiune uriaşă pe tarifele hotelurilor de trei stele”, a mai spus oficialul FIHR.

Luna ianuarie continuă trendul descendent început anul trecut. Institutul Naţional de Statistică a anunţat joi că la nivelul întregii ţări sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat anul trecut scăderi cu 13,8% şi cu 16,4%, faţă de anul anterior.

SURSA: Mediafax