Principalii indicatori de conjunctura economica au inregistrat in luna ianuarie scaderi fata de luna decembrie a anului 2006, dar au crescut fata de ianuarie anul trecut, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INSSE). In ianuarie, productivitatea muncii in industrie a scazut cu 1,1% fata de luna decembrie a anului 2006, si a crescut cu 10,3% fata luna ianuarie a anului trecut. Cifra de afaceri totala a industriei a scazut cu 3,1% fata de decembrie anul trecut dar a crescut cu 33,1% fata de luna ianuarie a anului 2006.
In ianuarie 2007, fata de decembrie 2006, productia industriala a scazut pe ansamblu cu 1,6% din cauza diminuarii productiei in toate sectoarele de activitate. Industria extractiva a consemnat o scadere de 7,5%, energia electrica si termica, gazele si apa cu 2,9% iar industria prelucratoare a scazut cu 0,8%. Anumite industriile au inregistrat cresteri in ianuarie fata de decembrie, precum cea de pielarie si incaltaminte, cu 49,7%, cea a produselor textile, cu 24,7%, industria de masini si aparate electrice, cu 23,9%, industria mijloacelor de transport rutier, cu 21,1%, si industria de echipamente pentru radio, televiziune si comunicatii, cu 20,7%.
Productia industriala in luna ianuarie 2007 a fost superioara celei din ianuarie 2006 cu 4,9%, datorita cresterii de 13,4% inregistrate in industria bunurilor de folosinta indelunata, a cresterii de 11,2% din industria bunurilor intermediare, si a cresterii de 6,4% din industria bunurilor de uz curent.
Principalele resurse de energie primara au totalizat in luna ianuarie 2007, 3,3 milioane tone echivalent petrol, si au scazut cu 3,8% fata de luna ianuarie 2006, ca urmare a diminuarii productiei cu 9,7%.
Lucrarile de constructii au scazut in ianuarie fata de decembrie cu 62,8%. Comparativ cu luna corespunzatoare din anul 2006, valoarea lucrarilor de constructii a crescut in termeni reali cu 25,7%.
Intreprinderile mici si mijlocii cu activitate principala de comert cu amanuntul au realizat in luna ianuarie a anului 2007, comparativ cu luna decembrie a anului 2006, o scadere de 26,8%. Fata de luna ianuarie a anului 2006, volumul cifrei de afaceri a acestora a fost mai mare cu 23,0%, cresteri de 16,5% si 29,7% obtinandu-se la vanzarile de marfuri alimentare, bauturi si tutun, respectiv la vanzarile de marfuri nealimentare.
Cifra de afaceri a intreprinderilor care au ca activitate comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor si comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule a scazut 20,0% in ianuarie fata de decembrie, din cauza comertului cu autovehicule, care a scazut cu 31%. Volumul cifrei de afaceri din aceasta activitate a crescut cu 51,6% fata de ianuarie 2006, datorita cresterilor de 42,6% si 71,8% inregistrate la comertul cu autovehicule, respectiv la comertul cu amanuntul al carburantilor.
Serviciile de piata prestate populatiei in luna ianuarie 2007 au inregistrat o cifra de afaceri cu 29,7% mai mica fata de luna precedenta si cu 14,1% mai mare fata de ianuarie 2006. Cresteri mari au cunoscut activitatile precum spalarea, curatarea si vopsirea textilelor si blanurilor, cu 42,1%, serviciile de coafura si alte activitati de infrumusetare cu 23,6%, si activitatile agentiilor de voiaj si ale tur-operatorilor cu 22,9%.
Potrivit INSSE, efectivul salariatilor in luna ianuarie 2007 a fost cu 72,0 mii persoane mai mare decat in luna decembrie 2006, cele mai mari cresteri inregistrandu-se in comertul cu ridicata, hoteluri si restaurante, sanatate si asistenta sociala, intermedieri financiare, industria prelucratoare, masini si aparate electrice si constructii.
Numarul somerilor inregistrati la sfarsitul lunii ianuarie 2007 era de 477,3 mii persoane, se mai arata in comunicat. Comparativ cu luna ianuarie din anul 2006 numarul somerilor inregistrati a fost mai mic cu 70,7 mii persoane.
Rata somajului inregistrat in luna ianuarie 2007 a fost de 5,4% in raport cu populatia activa civila totala, in scadere fata de luna ianuarie 2006 (6,1%).
Rate ridicate ale somajului se inregistreza in judetele: Mehedinti (10,5%), Vaslui (10,4%), Ialomita (9,1%), Teleorman (8,5%), Gorj (8,2 %) si Buzau (8,0%). Cele mai scazute rate ale somajului au fost in judetele: Ilfov (2,0%), Timis (2,1%), Bihor (3,0%), precum si in Municipiul Bucuresti (2,4%).
Indicele castigului salariului real pentru luna ianuarie 2007, a scazut cu 16,7% fata de luna precedenta, a crescut cu de 6,8% fata de luna corespunzatoare a anului 2006, si este mai mic cu 2,8 procente comparativ cu luna octombrie 1990.
In ianuarie 2007 indicele preturilor de consum a crescut cu 0,2% fata de luna decembrie a anului 2006, si cu 4% fata de luna ianuarie a aceluiasi an.
Sursa: Capital 09 Martie 2007