Potrivit lui Ianukovici, South Stream va costa 25 miliarde euro, iar soluţia propusă de el este o una flexibilă care va costa de cinci ori mai puţin dacă va fi construită pe teritoriul Ucrainei.
Gigantul energetic Gazprom nu se arată însă deloc impresionat de oferta de la Kiev. „S-ar putea construi o conductă prin Yevpatoria (oraş în Crimeea, Ucraina – n.r.) şi Crimea către Marea Neagră, dar este ilogic să faci asta de vreme ce se poate construi o conductă direct prin mare”, a comentat Valeri Golubev, vice-preşedinte Gazprom.
Ruta propusă pentru South Stream este din Beregovaia, Rusia, până în Bulgaria şi în continuare spre Europa de Vest, prin Serbia şi Ungaria. Ca şi Nord Stream, South Stream este destinat să reducă dependenţa Rusiei de tranzitul prin Ucraina. După finalizarea celor două conducte, Ucraina va pierde o parte importantă din veniturile care-i revin din tranzit.