IAR Braşov, Turbomecanica şi Aerostar, creşteri de două cifre joi la Bursă

IAR Braşov, Turbomecanica şi Aerostar au realizat, joi, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, creşteri de peste 12% ale acţiunilor, pe o piaţă unde toţi indicii au închis "pe verde".

Astfel, acţiunile IAR Braşov au crescut cu 14,86%, ale Turbomecanica cu 14,75%, iar ale Aerostar cu 12,71%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi au fost consemnate la Mecanică Fină de -3,57%, Electroargeş de -3,03% şi Impact Developer & Contractor de -1,63%. 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a urcat cu 0,5%, până la 8.340 puncte. 

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,5%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o creştere de 0,22%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,71%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,5%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,47%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate, miercuri, pe Bursa de Valori Bucureşti a fost de peste 36 milioane de lei (aproximativ 7,9 milioane de euro), cea mai mare parte fiind realizată cu acţiuni respectiv 35,2 milioane lei (7,72 milioane euro). 

Valoarea cea mai mare a tranzacţiilor a fost realizată cu acţiunile Băncii Transilvania (14,3 milioane lei), BRD (3,74 milioane lei) şi Turbomecanica (1,86 milioane lei).

Cum au evoluat marile burse

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,05%, ajungând la valoarea de 22.005,72 puncte, în scădere cu 10,52 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea de 2.474,10 puncte, în scădere cu 3,47 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,02%, ajungând la valoarea de 6.361,63 puncte, în scădere cu 1,01 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,24%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.393,81 puncte, în scădere cu 17,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,39%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.133,70 puncte, în scădere cu 51,78 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,26%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.093,88 puncte, în scădere cu 13,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 256,26 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 256 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 303,52 forinţi, în creştere faţă de 303,49 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 66,50 forinţi, în scădere faţă de 66,57 forinţi, joi. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,25%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 20.029,26 puncte, în scădere cu 50,78 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 1,67%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.386,85 puncte, în scădere cu 40,78 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,28%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 27.531,01 puncte, în scădere cu 76,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,18%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.348,80 puncte, în scădere cu 10,60 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,37%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.272,93 puncte, în scădere cu 12,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

AGERPRES