Dupa logodna intarziata cu firma Bell Helicopter, fabrica de avioane din Brasov se gandeste la viitor. Decizia privind finalizarea afacerii se va lua in iunie. La ora actuala, IAR are „pe rol” desfasurarea unui alt program major, Socat.
El cuprinde operatiunile de modernizare a elicopterului IAR 330 Puma, scopul sau fiind inzestrarea aviatiei militare cu un elicopter capabil sa execute misiuni de lupta impotriva blindatelor si fortificatiilor. Beneficiarii sunt Ministerul Apararii Nationale, in speta Statul Major al Aviatiei si Apararii Antiaeriene. Programul se executa de IAR impreuna cu firma Elbit Systems Ltd din Israel, puternic implementata pe sol romanesc – despre care un oficial din industria aeronautica afirma, cu malitie, ca „are o armata de relatii, infiltrata la toate nivelurile”.
O cocoasa pe sapte ani
Costul programului a fost de 191 milioane dolari, iar programele de buy-back erau, numai ele, cifrate la 56 milioane USD. Dar, dupa cum amintea chiar sindicatul din aeronautica, programul de buy-back (sau, altfel numit, de contrapartida) a schiopatat zdravan. Insa potul asteptat nu era acesta, ci vanzarea de actiuni catre Bell – sau catre altcineva -, programul Socat fiind doar un paleativ temporar.
Perspectiva, arhiglosata, era fabricarea, in colaborare cu Bell, a elicopterului de atac AH-1 Ro Dracula. Ea ar fi dat de lucru pe termen lung, adica pana dincolo de anii 2005-2007 sau chiar 2010, foarte multor intreprinderi romanesti din bransa, revigorand aeronautica romaneasca. Asa ar fi capatat de lucru Ratmil, Centrul de incercari in zbor Craiova, pe langa toate celelalte intreprinderi deja mentionate ca subcontractanti in cadrul sistemului Socat. Ar fi antrenati in afacere si alti producatori, e drept, din afara: General Electric (din Statele Unite), GIAT (din Franta) etc.
Problema majora era, asa cum se stie, incapacitatea bugetului armatei – si, implicit, a Romaniei. Costul programului, era, dupa estimarile OPIAR (Organizatia Patronala din Industria Aeronautica Romaneasca), de 1,455 miliarde dolari. Din aceasta suma, programele de buy-back trebuiau sa consiste in 250 milioane dolari, adica aproximativ a sasea parte din total. Esalonarea livrarilor trebuia sa se petreaca in sapte ani, la inceput in ritm mai lent, urmand ca livrarile catre Armata romana sa se aglomereze in ultimii trei ani.
O disputa suplimentara a iscat si provenienta armamentului greu (de doua tipuri) care va fi montat pe elicoptere, si aici confruntandu-se doua lobby-uri. Discutia se refera mai ales la rachete. Exista o sustinere a montarii de rachete de fabricatie israeliana, in timp ce, de cealalta parte, se anunta si o concurenta din partea producatorilor francezi, Matra, cu care Armata romana trata mai de mult producerea unui astfel de tip de rachete in Romania. IAR era un mar rosu pentru americani si datorita anvergurii pe care o are, cea a unei fabrici cu un capital de 73 miliarde lei. Structura actionariatului este, la ora actuala, 70% FPS (din care era vorba sa se vanda aproximativ 50% partii americane), 5% SIF Transilvania, iar 25 % – actionariat privat.
In paralel cu discutiile cu Bell, a intrat pe fir si Eurocopter, lobby-ul franco-german dovedindu-se in ascensiune dupa septembrie 1996. Momentul de inflexiune a afacerii s-a dovedit a fi octombrie-noiembrie 1996, cand valtoarea alegerilor a bulversat soarta tranzactiei. Acum, parerile sunt impartite. Neculai Banea, directorul de la IAR Ghimbav, ne-a lasat sa intelegem ca el ar fi multumit sa incheie afacerea cu oricare dintre cei doi pretendenti, numai s-o incheie o data. De altfel, directorul IAR a subliniat ca va insista ca, la finele lunii iunie, cand expira ultimul termen de gandire acordat, sa nu se mai amane sine die decizia.
Nu s-ar putea spune insa, din cate am inteles, ca Banea nu sustine perfectarea afacerii cu Bell, chiar in varianta „restransa”. Care inseamna rectificarea numarului de 96 de elicoptere de atac, in valoare, fiecare, de 13,5 milioane dolari (cu tot cu echipamentul de lupta), la 64 de bucati. Ceea ce ar insemna si o reducere a costurilor sub „pragul psihologic” de un miliard de dolari, adica circa 900 milioane USD. O asemenea cifra ar fi, fara indoiala, mai usor sustenabila de catre bugetul actual. Problema este, evident, daca chiar si la aceasta suma bugetul isi permite sa acopere nota de plata sau nu. Pentru ca nu se poate pune problema daca avem nevoie de asemenea armament performant, raspunsul fiind, desigur, afirmativ. Mircea Plangu, secretar de stat in Ministerul Apararii, se arata insa mai mult decat sceptic. El spune: „Elicopterele de atac sunt minunate, dar pana in anul 2005 nici nu putem lansa problema”. In caz ca ecuatia Bell Helicopter nu s-ar arata rezolvabila, nu ar ramane decat o solutie: Eurocopter.    

Cronologia tratativelor purtate de IAR cu investotorii straini
1994-1995 – Incep primele discutii concrete cu firma Bell Helicopter
februarie 1996 – Alfred Moses, ambasadorul SUA la Bucuresti, in acea vreme, anunta ca asigurarea finantarii proiectului „Cobra” revine exclusiv partii romane.
4 iunie 1996 – Se semneaza contractul de baza dintre IAR si firma Eurocopter privind concesionarea drepturilor de fabricatie a elicopterelor Ecureuil.
iunie 1996 – Bell trimite o scrisoare de intentie presedintelui FPS, Emil Dima, prin care isi anunta intentia de a cumpara 51% din actiunile IAR.
31 iulie 1996 – Se semneaza memorandumul de intentie privind fabricarea in Romania a elicopterului de atac Cobra, de catre Louis Campbell, presedintele Textron Inc., si Gheorghe Tinca. Se incheie cu Guvernul roman intelegerea privind realizarea, pentru Armata romana, a 96 de elicoptere.
noiembrie 1996 – Finalizarea contractului se amana pana dupa alegerile din ‘96, urmand sa capete contur nu mai tarziu de luna mai 1997.
21 mai 1997 – Se semneaza contractul de preluare, de catre Bell Textron, a 70% din actiunile IAR. Pretul de achizitie per actiune a fost de 25 USD.
7 august 1997 – Premierul Victor Ciorbea anunta ca programul de achizitie de catre MApN se amana. Una din cauze ar fi conditiile puse, in memorandumul cu Romania, de catre FMI.
8 aprilie 1999 – Guvernul prelungeste perioada de valabilitate a ofertei financiare pentru IAR, amanata inca din vara lui 1997, in mai multe etape.