Ministrul bugetului Darius Vâlcov a ieşit cu declaraţii alarmiste privind ruperea acordului cu FMI pe motiv că instituţia cere un deficit bugetar care „îngenunchiază” economia. Contrar tradiţiei de a păstra confidențiale negocierile cu FMI până în ultima clipă, guvernul iese acum public să justifice un impas anticipat de o parte a analiștilor și a presei.
Abordarea este neobişnuită, cu atât mai mult cu cât discuţiile sunt în desfăşurare, iar un diferend de parcurs se poate rezolva până la finalul vizitei. Chiar ministrul amintit a precizat că va mai avea o rundă de dezbateri. Atunci de ce se pripesc oficialii români şi dau avertismente pe canale media susţinând că scăderea deficitului este inacceptabilă?
O explicaţie ar fi că se tem de un eşec al negocierilor şi îşi iau măsuri de precauţie ca, în cazul unui deznodământ nefast, să poată clama că pretenţiile FMI, ştiute deja în spaţiul public, au fost exagerate şi ar fi lovit în economie.
Cert este că guvernul nu avea de ce să se aştepte la prea multă îngăduinţă după ce, în vară, acordul a fost înghețat -o concesie, până la urmă, pentru politicieni – din cauza incapacității de a prezenta un plan credibil de compensare a pierderilor din CAS. Și după ce, rămas fără veghea FMI, s-a hazardat să cheltuiască tot mai mult pentru pensii, salarii, ajutoare și administrarea statului în defavoarea investițiilor.
Pe de altă parte, nu este prima oară când FMI acţionează cu măsură dublă. Au mai existat momente controversate, în ultimii ani, când Fondul a fost flexibil într-o fază a negocierilor și a devenit, ulterior, intransigent. În fond, negocierea este un joc de ofertă și contraofertă, în care se impune cel care are mai multă putere, iar România încă depinde de instituția de la Washington oricât n-ar vrea s-o recunoască.
Dincolo de speculaţiile privind calculele pe care şi le fac cele două părţi – planând suspiciuni şi asupra FMI – rămâne situaţia bugetară. Iar cifrele nu arată deloc reconfortant. Angajamentele sunt prea mari faţă de ceea ce şi-ar permite România care nu şi-a revenit economic în ciuda statisticilor optimiste. Promisiunile de campanie – menţinerea taxelor şi creşterea cheltuielilor sociale – trebuie onorate.
Cabinetul Ponta a intrat pe un drum fără întoarcere şi nu poate „îngenunchia” în faţa FMI înşelând aşteptările electoratului. Singura armă care îi rămâne este retorica ministrului care nu umple „găurile” bugetare, dar oferă veşnicul vinovat de serviciu al tuturor guvernelor.
