Întâi de toate, cu noi înşine. Şi asta poate că este cel mai greu de făcut. Pentru că aşa suntem noi construiţi, se pare. Sârguincioşi şi deschişi la minte, capabili să comunicăm rapid şi să intrăm foarte repede în legătură intimă cu ceea ce reprezintă esenţa altor culturi, a altor comportamente şi obiceiuri. Să vorbim fluent şi, mai ales, cu accent natural, alte limbi şi să ne integrăm în atmosfera unor sărbători ce nu ne aparţin, dar pe care suntem mereu pregătiţi să le asimilăm.
Şi în toată această frenezie senzorială, în care ne repezim cu aviditate să asimilăm pe nemestecate sunete, înscrisuri, gesturi şi gusturi şi să recuperăm tot ce nu am avut, pipăit, simţit vreme de câteva generaţii, în care am fost înfriguraţi şi rupţi de restul lumii, pierdem de cele mai multe ori simţul măsurii şi uităm să vorbim despre lucrurile cu adevărat importante.
Să ne aşezăm cuminţi, privindu-ne în ochi, la masa tăcerii fecunde. Şi să vorbim pe rând. Să ascultăm activ ce avem a ne spune unul altuia. Şi să ne mestecăm încet vorbele şi gestica înainte de a da un răspuns repezit. Să ne bucurăm, cu măsură, atunci când izbândim. Să fim atenţi să nu călcăm în picioare mâhnirea, lesne de înţeles, a celor ce au pierdut, atunci când lupta a fost dreaptă. Şi să ţinem aproape de cei ce gândesc la fel ca noi şi să căutăm să îi înţelegem pe cei ce nu ne ţin partea, în mod onest.
În fapt, nu trebuie decât să ne regăsim pe noi înşine şi valorile faţă de care ne raportăm şi pe care le luăm ca puncte de referinţă în judecăţile de valoare pe care le facem cotidian. Pentru că, multă vreme, toate cele de mai sus au fost adevărate şi de-a dreptul banale. Acum însă, ele par, de cele mai multe ori, rupte din cărţi prăfuite despre vremuri demult apuse. Aşa să fie oare? Tu ce zici?
Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management
