Dacă până acum vremea a fost neobișnuit de caldă, începând din acest weekend se schimbă total situația. Sunt anunțate ninsori pe arii extinse, precipitații mixte și polei.
Administrația Națională a Meteorologiei (ANM) anunță că vremea se schimbă de sâmbătă. Ninsorile își vor face apariția la munte, iar de duminica iarna se face simțită în toată țara, inclusiv în Capitală unde sunt așteptate ninsori.
Sâmbătă cerul va fi variabil, dar pe seară, vor fi înnorări în regiunile nord-vestice, care se vor extinde treptat şi în restul teritoriului. Se vor înregistra precipitații mixte pe arii extinse, iar la munte va ninge în mare parte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi pe creste, dar local şi la cote mai reduse în sud-vest, centru şi nord-est. Maximele vor fi cuprinse între 1-10 grade iar minimele coboară până la -4-3 grade. Vor fi șanse de polei, iar dimineața, pe arii restrânse va fi ceață.
În Capitală, cerul va variabil, noaptea urmând să se înnoreze treptat. Vor fi precipitații mixte, iar vântul va sufla slab și moderat. Maximele vor atinge 7-8 grade, iar minimele -1-0 grade Celsius.