Cod galben de ninsori în trei județe

Meteorologii au transmis că, în intervalul menționat, în județele Constanța, Ialomița și Călărași va ninge moderat cantitativ, iar stratul de zăpadă va atinge, în general, 10-15 cm. De asemenea, vântul se va intensifica temporar, atingând viteze de 35-45 km/h, ceea ce va duce la viscolirea ninsorii.

cod galben Ialomița, Constanța, Călărași
SURSA FOTO: ANM

În plus, jumătatea de nord a țării este sub atenționare meteorologică cod galben de ger, valabilă de sâmbătă până marți.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, vremea va fi rece, iar în timpul nopților și al dimineților se va instala gerul, local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime vor varia, în general, între -16 și -10 grade.

cod galben, ANM
SURSA FOTO: ANM

Trafic aerian se desfășoară în condiții normale

Conform anunțului făcut duminică de reprezentanții Companiei Naționale de Aeroporturi București (CNAB), traficul aerian se desfășoară în condiții normale, respectând planurile de zbor, atât pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, cât și pe Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu.

CNAB a precizat că pistele, platformele și căile de rulare ale aeronavelor sunt deschise și operaționale, iar condițiile pentru desfășurarea operațiunilor aeriene sunt asigurate. De asemenea, se intervine constant cu utilaje proprii pentru a menține suprafețele de mișcare în condiții optime de operare.

Aeronavele efectuează aterizările și decolările în condiții de siguranță.

Reprezentanții CNAB au menționat că nicio cursă nu a fost anulată din cauza condițiilor meteorologice, dar că unele zboruri ar putea înregistra mici întârzieri din cauza necesității degivrării aeronavelor, proces care se efectuează după îmbarcarea pasagerilor.

Primul episod de iarnă autentică

Elena Mateescu a anunțat recent că urmează primul episod autentic de iarnă. Acesta va aduce ninsori nu doar în zona montană, ci și în Capitală, precum și în regiunile de sud și sud-est ale țării.

„Vorbim de trei avertizări meteorologice de Cod galben. Prima vizează zonele din partea de sud-est a țării, acolo unde ninsorile vor fi viscolite, pentru că perioadele în care se vor semnala ninsori vor fi asociate și cu intensificări ale vântului, cu viteze de 50-65km/h”, a declarat aceasta pentru Antena 3 CNN.

Șefa ANM a precizat, de asemenea, că în județele Constanța, Ialomița și Călărași vor avea loc ninsori, iar stratul de zăpadă va atinge aproximativ 10-15 cm, însoțit de rafale de vânt de 35-45 km/h.

Totodată, aceasta a menționat că, până marți, se va înregistra o perioadă de vreme deosebit de rece, cu nopți și dimineți geroase, iar temperaturile minime vor fi negative în întreaga țară. Mai multe puteți citi aici.