Ministerul Economiei a publicat, în vederea selecţiei investitorilor eligibili să participe la negocieri, anunţul privind condiţiile minime ce trebuie întrunite de persoanele juridice interesate de cesionarea părţilor sociale ale Oltchim.
Astfel, la negocieri pot participa persoane juridice interesate, care întrunesc cel puţin următoarele condiţii:
-activează în industria chimică sau petrochimică sau, după caz, reprezintă fonduri de investiţii sau instituţii financiare cu experienţă managerială şi/sau investițională în industria chimică sau petrochimică;
– prezintă cel puţin două scrisori de bonitate bancară emise de bănci de prim rang şi scrisori de recomandare semnate de parteneri cu experienţă de bonitate similară de pe piaţa de profil;
– depun scrisoare de intenţie pentru participare la negocieri.
Anunţul poate fi studiat la link-ul: https://www.minind.ro/presă_2013/iunie/SKMBT_C22013060316430.pdf sau pe pagina instituţiei: www.minind.ro.