Franţa este cu siguranţă cea mai dezvoltată piaţă a produselor tradiţional-regionale din lume. Acest lucru se datorează atât interesului crescut al consumatorilor francezi pentru produsele teroir-elor canonizate (nu în mod exclusiv franceze) de cultura gastronomică populară (altceva decât la Grande cuisine), producătorilor care aleg să producă aceste produse limitate ca gamă şi extrem de pretenţioase ca reţetă de fabricaţie, dar poate mai mult decât orice micilor comercianţi specializaţi în desfacerea acestor produse.

Prin rolul pe care îl are în susţinerea în timp a segmentului de piaţă al produselor tradiţionale, aceşti mici comercianţi specializaţi, pot fi cu uşurinţă consideraţi „primii dintre egali”. Motivele nu sînt greu de înţeles – iar comparaţia România vs Franţa oferă exemplele cele mai relevante – este absolut necesar ca populaţia să nu îşi fi pierdut gustul pentru produsele tradiţionale, produsele de casă, produsele particulare, să existe producători, dar asta nu e suficient.

În România regimul comunist a urmat o politică deliberată de ştergere a identităţilor regional-locale, uniformizând totul inclusiv la nivelul ofertei de produse agro-alimentare – foarte puţin din ce ajungeau românii să pună în farfurie mai era produs într-o gospodărie ţărănească (materiile prime erau produse în CAP-uri sau întreprinderi agricole, preluate de abatoare sau fabrici, produsele fiind vândute prin Alimentara sau alte magazine de stat), în piaţă la ţărani se puteau cumpăra doar legume şi fructe şi foarte rar păsări vii.

În comunism produsele tradiţionale fie se cumpărau de pe „piaţa neagră” direct de la producătorii care avuseseră norocul să nu fie colectivizaţi de către cumpărători care mergeau direct la ei în gospodărie – ţuica, palinca (produse în semi-clandestinitate şi cu mituirea obligatorie a organelor locale de miliţie), slănina, cărnaţii, toba de porc şi alte produse de casă, fie în casă de „gospodine” – gogonele, murături, zacuscă, şi uneori, de Crăciun, mai ales, din puţina carne de porc găsită în comerţ, cârnaţi de casă după reţetă mai degrabă proprie decât tradiţională, şi alte produse precum caltaboşi sau leber.