Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, spune că proiectul va fi gata până la mijlocul acestui an.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

„Până la jumătatea lunii martie va fi finalizată aplicaţia de către Maguay, urmând ca apoi companiile să încarce datele. Noua platformă online va conţine atât forma extinsă a Monitorului preţurilor pentru alimente, instrument lansat de autoritatea de concurenţă la sfârşitul anului 2016, cât şi un comparator al preţurilor pentru carburanţii auto”, a afirmat Chiriţoiu, citat de Agerpres.

Atât platforma web cât şi aplicaţiile mobile vor oferi multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul a produselor alimentare, respectiv de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele (carburanţii auto şi alimente) cu cel mai bun raport preţ-calitate”, a arătat Chiriţoiu.

Consiliului Concurenţei va finaliza în următoarele luni ancheta sectorială pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. În urma anchetei, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor.

Preşedintele autorităţii de concurenţă a arătat că activitatea din acest an a Consiliului va fi una dintre cele mai intense, întrucât vor fi finalizate investigaţii în sectoare foarte importante, precum cea de pe piaţa serviciilor financiare privind un posibil cartel pentru fixarea preţului şi împărţirea pieţei prin schimburi de informaţii sensibile, investigaţie în cadrul căreia s-a realizat cea mai amplă inspecţie inopinată din istoria Consiliului – la 25 de bănci şi instituţii financiare.

 

De asemenea, autoritatea de concurenţă va mai termina următoarele luni investigaţia privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa medicamentelor al companiei Roche, pe segmentul de produse oncologice din România, dar şi alte cazuri privind licitaţii trucate la Transelectrica şi împărţirea pieţelor în domeniul lemnului şi al asigurărilor de aviaţie, toate acestea având ca efect un preţ mai mare la consumatorul final.

Şi investigaţia pe piaţa alimentelor va fi finalizată în 2019, a mai spus Chiriţoiu.

„Este vorba despre o posibilă limitare a livrărilor de ouă de consum de către cei mai importanţi furnizori de ouă, cu implicarea asociaţiei din domeniu, cu scopul de a majora artificial preţurile produselor comercializate de aceştia. Investigaţia a fost declanşată la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a cerceta cauzele creşterilor de preţ înregistrate la sfârşitul anului 2017”, a precizat oficialul Concurenţei.

Alte cazuri care se apropie de finalizare vizează încălcarea legislaţiei pe piaţa maşinilor agricole şi a indicatoarelor rutiere.