"Într-o lume în foame de creştere, noi credem că răspunsul se află la cele 4,5 miliarde de oameni de la baza piramidei economice", a scris echipa de investiții a BAML, care precizează: Aceste miliarde de oameni câştigă doar între 1 şi 10 dolari / zi, dar au un potenţial de 5 trilioane de dolari putere de cumpărare şi o avuţie de 7,4 miliarde de dolari."
Nota menţionează că multe dintre aceste "Miliarde de oameni de la bază" sunt tineri, mai ales din zonele urbane, conectaţi tehnologic. În plus, tendinţele care susţin creşterea veniturilor şi a consumului, cum ar fi educaţia şi accesul la locuinţe stabile sunt în creştere, ceea ce ar trebui să conducă în mod logic la o sporire a cheltuielilor de consum pentru grup."
Să adunăm toate aceste tendinţe şi vei avea o schimbare în clasa de mijloc, aşa cum nu a fost niciodată până acum.
"Miliardele de oameni de jos vor conduce creşterea clasei de mijloc la nivel mondial, care se va extinde la rate văzute numai în timpul Revoluţiei industriale din secolul al 19-lea şi după cel de-al Doilea Război mondial. În fiecare minut, 30 de gospodării se alăture clasei de mijloc la nivel mondial", a scris echipa BAML.
Analiştii Bank of America adăugă: "Până în 2030, clasa de mijloc la nivel mondial – gospodării cu un buget zilnic de 10 până la 100 de dolari pe cap de locuitor – este de aşteptat să crească până la 4,9 miliarde de oameni, adică cu mai mult de 3 miliarde de oameni faţă de cotele de acum."
Acest lucru va creşte consumul clasei de mijloc în ritm furtunos la nivel mondial. Pe baza estimărilor, echipa BAML precizează că respectivele cheltuieli ale grupului vor face un salt de la 21 de trilioane de dolari în 2009 la 56 de trilioane de dolari în 2030 şi 84 de trilioane de dolari până în 2050.
Potrivit analizei, o mare parte a creşterii va veni de pe pieţele emergente, ceea ce ar trebui să crească importanţa lor în comunitatea de afaceri la nivel mondial.
"Pana în 2030, primele 12 pieţe emergente ale lumii vor reprezenta singure 33% din cheltuielile de consum la nivel mondial. Creşterea anuală a venitului mediu al grupurilor sărace a depăşit clasa de mijloc de la începutul anilor 1990", a declarat echipa BAML.
Specialiştii mai spun:
“Deoarece consumatorii pieţelor emergente beneficiază de creşterea puterii de cumpărare, modelele de consum sunt de aşteptat să se mute spre produse şi servicii de bază, de exemplu alimente şi îmbrăcăminte. Acest lucru ar trebui să conducă creșterea industriilor discreționare, cum ar fi îmbrăcăminte de marcă, cultură, educație, sănătate, printre multe altele.”
Această creştere este nu numai o veste bună pentru acei oameni care se mută spre clasa de mijloc la nivel mondial. Ea prezintă, de asemenea, o oportunitate pentru companiile care deservesc aceste persoane ca parte a strategiei lor de bază.
Nota de la BAML mai precizează:
„Astfel de companii furnizează bunuri, servicii şi mijloace de trai pe o bază viabilă comercial, fie la scară sau scalabile, miliardelelor de oameni de la baza piramidei, făcându-le parte a lanţului valoric al activităţii lor de bază în calitate de furnizori, distribuitori, retaileri sau clienți.”
Acest lucru presupune inovaţie, întăreşte lanţurile de valoare, construieşte operaţiuni mai eficiente, descoperă noi surse de profitabilitate şi sporeşte competitivitatea pe termen lung.
Nu este o veste bună doar pentru consumatorii care se deplasează spre clasa de mijloc, dar şi companiile pot profita şi pot benefia de o oportunitate istorică.
Toate ca toate, se pare că această creştere a clasei de mijloc, ce se ridică din rândul Miliardelor de oameni de la baza piramidei, va fi printre cele mai mari tendinţe economice ale viitorului.