Înfiintaţă în 1978, compania TMS dezvolta şi comercializează soluţii de înaltă performanţă pentru stocarea datelor bazate pe tehnologie solid-state. Spre deosebire de hard disk-urile care se bazează pe platane rotative şi braţe deplasabile, sistemele solid-state reprezintă soluţii de mare viteză pentru stocarea datelor bazate pe memorie flash sau RAM, oferind un acces mult mai rapid la informaţii şi consumând în acelaşi timp mai puţină energie.
"Strategia şi soluţiile propuse de TMS sunt în concordanţa cu abordarea noastră Smarter Computing în domeniul tehnologiei, ajutând clienţii să obţină performanţa sporită şi eficienţa la costuri mai mici", a declarat Brian Truskowski, director general, Systems Storage and Networking, IBM. "Tehnologia solid-state reprezintă o componentă de bază în cadrul noii noastre abordări Smarter Storage privind proiectarea şi implementarea unor infrastructuri de stocare mai inteligente şi este parte a unei viziuni cuprinzătoare care utilizează tehnologiile de tip flash împreună cu cele bazate pe disc şi benzi magnetice pentru a răspunde unor probleme complexe."
IDC estimează faptul că numărul soluţiilor de stocare bazate pe tehnologie solid-state utilizate de către companii va creşte în mod semnificativ, ajungând la aproape 3 exabytes (1018 bytes) până în 2016.
În urma acestei achiziţii, IBM intenţionează să investească şi să sprijine portofoliul de produse TMS şi va integra în timp tehnologiile TMS într-o varietate de soluţii, cum ar fi dispozitive de stocare, servere, aplicaţii software, precum şi în ofertele PureSystems.
"IBM înţelege impactul pozitiv şi semnificativ pe care tehnologia solid-state îl poate avea asupra infrastructurilor de stocare şi a serverelor şi, imediat ce procedurile de achizitie vor fi finalizate, vom contribui şi mai mult la dezvoltarea acestei tehnologii. Cu acoperirea globală pe care o are compania IBM, ne aşteptam să creştem numărul personalului din departamentele de inginerie şi al liniilor de producţie mult mai repede decât înainte", a declarat Holly Frost, fondator şi CEO al TMS.
Compania TMS are aproximativ 100 de angajaţi. Tranzacţia va fi finalizată până la sfârşitul anului 2012.