Platforma SCE+ va fi găzduită în IBM Data Centre din Ehningen, Germania, unul din cele şapte centre de cloud IBM din lume. Aceste servicii vin in completarea portofoliului de Managed Services oferite in Centrul de Date operat de IBM Romania din Bucuresti.
Reprezentând cel mai nou produs al portofoliului IBM SmartCloud Services, SCE+ este conceput să ofere un întreg catalog de servicii cloud.
„Suntem foarte mulţumiţi şi încântaţi de lansarea SCE+ pe aceste pieţe. Această soluţie avansată reuneşte tehnologii extinse de cloud, procese complexe şi portofoliul vast de software, hardware şi soluţii integrate al IBM. Această platformă excelează în toate cerinţele importante ale unei soluţii Cloud – securitate, servicii gestionate, nivel enterprise, flexibilitate, eficienţa costurilor”, a declarat Rainer Parker, Sales Leader for Cloud, Global Technology Services, IBM Central and Eastern Europe.
În plus, pe lângă faptul că este o platformă multi-user sigură, SCE+ poate fi implementată astfel încăt să permită utilizarea de către mai mulţi clienţi mari sau de către un consorţiu, ca o soluţie dedicată şi complet privată. Prin furnizarea unor servicii „production-ready” de Cloud, SCE+ completează portofoliul IBM SmartCloud, ce conţine ofertele SmartCloud: IaaS, PaaS, enterprise SaaS şi pe cele private de cloud: PureSystems şi SmartCloud Foundations.
Platforma IBM este disponibilă şi în următoarele ţări din Europa Centrala şi de Est: Republica Cehă, Polonia, Rusia şi Turcia.
SCE+ este cea mai completă platformă de cloud IaaS disponibilă pe piaţă şi reprezintă continuarea investiţiilor IBM în strategia locală şi globală a companiei.
Principalele caracteristici SCE+ includ:
• Platforma gestionata ca parte a Global Deployment Model;
• Conform cu directivele Comisiei Europene pentru protectia datelor;
• O platformă care oferă posibilitatea mai multor utilizatori să acceseze tehnică de calcul de ultimă generaţie;
• Opţiuni flexibile de provisionare a capacităţii de calcul pe multi-platforma, de exemplu Wintel, Linux şi AIX;
• Proiectată pentru a sustine medii IT de producţie/enterprise, oferind mai multe nivele de disponibilitate;
• Servicii de cloud complete, integrate şi gestionate prin intermediul Information Technology Infrastructure Library (ITIL);
• Facturare lunară pe baza consumului;
• Tarif unic care permite clienţilor să acceseze orice platformă IBM SCE+ din lume.