Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat verdictul. Autoritatea a publicat în Monitorul Oficial o decizie cu privire la autorizarea executării lucrărilor și dezlegarea dreptului pe construcții. Sunt prevăzute următoarele.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a publicat în Monitorul Oficial, în ziua de 8 octombrie, Decizia nr. 46 din 16 septembrie 2024. Aceasta vizează o dezlegare de drept în legătură cu infracțiunea de la art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Decizia publicată de ÎCCJ prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an
Este vorba despre „continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competențe”, conform informațiilor publicate de Luju.ro.
Amintim că această faptă se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Fapta de mai sus nu are în vedere situația în care lucrările continuă după ce oprirea a fost dispusă de către autorități
Concret, instanța supremă a stabilit că fapta de mai sus nu are în vedere și situația în care lucrările continuă după ce oprirea a fost dispusă de către organele de urmărire penală (procuror, polițiști judiciari, organe de cercetare penală speciale). Această dezlegare de drept face distincția între organele de urmărire penală și organele de control de la articolele 27 și 28 ale Legii nr. 50/1991.
Potrivit sursei menționate, minuta din dosarul nr. 1318/1/2024 este următoarea:
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secția penală în Dosarul nr. 7.387/197/2021 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
‘Dacă infracțiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competențe potrivit legii, vizează deopotrivă aceeași conduită interzisă, incriminată că infracțiune și în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală?’ și stabilește că:
Infracțiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competențe potrivit legii, nu vizează și situația în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală.
Obligatorie de la dată publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penală.Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 septembrie 2024”.
Problema a fost ridicată în dosarul unui dentist
Sursa menționată amintește că problema a fost ridicată în dosarul unui dentist. Mai precis, ÎCCJ a fost sesizată la 8 februarie 2024 de către judecătoarele Anca Codreanu și Gabriela-Nicoleta Chihaia de la Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 7387/197/2021, la solicitarea avocatului Vladimir Ciolacu.
Acesta din urmă îl apară pe medicul stomatolog Mircea Vladau din Brașov. Medicul a fost trimis în judecată deoarece ar fi demolat o clădire situată într-o zona protejată a orașului și ar fi construit în locul ei un imobil care nu respectă fațada celui vechi.