În 2007, volumul pieţei de bere din România a fost de aproximativ 19 milioane hectolitri, cu un consum de 89 litri pe cap de locuitor, se arata intr-un comunicat al Heineken Romania.
Segmentul PET a înregistrat cea mai mare creştere ca volum, de 32,4% faţă de 2006. Pentru întregul an 2007, cota de piaţă a segmentului PET a fost de 44,4%, în timp ce segmentul berii la sticlă a obţinut o cotă de piaţă de 42,5% (AC Nielsen 2007).
Acest fapt este explicat în principal de două aspecte: acest ambalaj este foarte comod şi convenabil pentru consumator şi, în plus, în acest tip de ambalaj au fost introduse pe piaţă noi produse.
Pentru 2008, Heineken estimeaza că piaţa berii va continua să crească, dar într-un ritm mai lent decât în ultimii trei ani.
Heineken Romania a anunţat o creştere a cifrei de afaceri nete de 18%, până la aproximativ 700 milioane RON în 2007, păstrându-şi astfel cota de piaţă de 26%.
În 2007, Heineken Romania a investit peste 40 milioane de euro. În acest an, Heineken Romania va investi peste 50 milioane euro, în principal în capacitatea fabricilor de bere, noi ambalaje şi investiţii comerciale în mijloace fixe.
Data: 6 mai 2008
Sursa: Heineken Romania