În Bucureşti, hotelurile boutique sunt „chic”

Noul trend în industria ospitalităţii este boutique hotelul. În Bucureşti sunt deschise puţine astfel de locaţii, dar numărul lor creşte rapid. În următorii doi ani, patru dintre investitorii în astfel de hoteluri se pregătesc să deschidă noi locaţii în zone centrale. La prima vedere, am fi tentaţi să credem că Franţa este „patria-mamă“ a acestor hoteluri. Conceptul, însă, a fost inventat în America de Nord şi descrie o atmosferă hotelieră intimă, d

Noul trend în industria ospitalităţii este boutique hotelul. În Bucureşti sunt deschise puţine astfel de locaţii, dar numărul lor creşte rapid. În următorii doi ani, patru dintre investitorii în astfel de hoteluri se pregătesc să deschidă noi locaţii în zone centrale.

La prima vedere, am fi tentaţi să credem că Franţa este „patria-mamă“ a acestor hoteluri. Conceptul, însă, a fost inventat în America de Nord şi descrie o atmosferă hotelieră intimă, de obicei luxoasă. Boutique-rile au un design şi un stil aparte şi se diferenţiază de marile branduri sau lanţuri hoteliere printr-o cazare excepţională, personalizată din punctul de vedere al serviciilor. De obicei, au un număr mic de camere, foarte bine echipate, dispun de telefon, acces gratis Wi-Fi la internet, baruri si televiziune prin cablu. Cei care se cazează la un astfel de hotel optează pentru intimitate şi lux. Clientul tipic al boutique-rilor face parte din categoria turiştilor corporate.

Piaţa boutique-urilor nu prea ţine cont de sezon, doar august şi ianuarie sunt „luni moarte“. Pe timpul iernii şi al verii, aceste unităţi au un grad de ocupare de peste 70%, de luni până vineri fiind aproape imposibil să găseşti o cameră. Preţurile de cazare nu diferă foarte multe de cele ale marilor hoteluri de trei-patru stele. În Bucureşti, preţurile variază între 70 şi 200 de euro. „Din câte am observat, hotelurile boutique sunt construite în clădiri reamenajate, în mare parte foste unităţi hoteliere, situate în zone centrale“, afirmă Ana Maria Moanţă, marketing manager Marshal Turism. Investiţia într-un astfel de hotel variază între un milion şi trei milione de euro.

Parliament a fost primul hotel de acest tip deschis în Bucureşti în urmă cu şapte ani. Acesta are 20 de camere de patru stele şi o rată de ocupare anuală de 65%-70%. Deşi este o construcţie nouă, predomină o atmosferă luxoasă şi intimă. Hotelul este poziţionat strategic lângă Palatul Parlamentului. În aceeaşi zonă, proprietarii intenţionează să deschidă o nouă unitate de patru stele. Deşi este recent deschis, Hotel Moxa este cel mai cunoscut boutique hotel, asta poate pentru că este singurul care şi-a înscris în numele hotelului conceptul pentru ca potenţialii clienţi să ştie la ce să se aştepte. Moxa are 24 de camere, patru stele şi o rată de ocupare de peste 75%. Şi Rembrandt Hotel a intrat recent pe piaţă. Cu o rată de ocupare în 2006 de 79%, unitatea este situată în Centrul Istoric al Capitalei, într-o clădire veche de peste 100 de ani. Rembrandt este cotat cu trei stele şi are 16 camere. După succesul înregistrat cu acesta, Jerry Van Schaik, administratorul „boutique-lui“, intenţionează să inaugureze un altul, de patru stele, în apropierea locaţiei. Lucrările de construcţie vor fi demarate luna aceasta, cu data de finalizare septembrie 2008. Investiţia se va ridica la două milioane de euro, iar clădirea va avea mai mult de 30 de camere.

Se vor deschide încă patru hoteluri, până în 2009

În locul fostului hotel Batiştei, urmează a fi deschis hotel Marshal, ce aparţine agenţiei de turism cu acelaşi nume. Unitatea va avea patru stele, cu 29 de camere. Investiţia pentru hotel este de 2,5 – 3 milioane de euro, bani ce vor fi recuperaţi în şapte-opt ani.

Tot într-o clădire veche se află şi hotelul Opera, parte a grupului internaţional TH Hotels. Acesta a fost inaugurat în 2003, are 33 de camere şi trei stele. Peste 80% din clienţi sunt oameni de afaceri străini. Hotelul are o rată anuală de ocupare de peste 78%. TH Hotels va deschide anul acesta şi Hotel Venezia în Piaţa Kogălniceanu. Acesta va avea patru stele şi 50 de camere. Totuşi, cel mai mare hotel de acest tip al grupului TH va fi fostul Palas de pe strada Ion Brezoianu. Hotelul îşi va păstra stilul retro şi va avea 150 de camere de patru stele, două restaurante şi săli de conferinţă. Singurul hotel al grupului, care nu este boutique, este Central şi va intra anul acesta în renovare, urmărindu-se atragerea turiştilor străini.

În 2004, au fost deschise două boutique hoteluri, ambele în vecinătatea a două bulevarde centrale şi aglomerate. Tiny Hotel este situat în spatele Magazinului Unirea şi a costat 1,2 milioane de euro (fără teren şi design interior). Cele 21 de camere, trei stele, au avut în anul 2006 rata de ocupare de 92%. „Urmărim ridicarea nivelului de clasificare la patru stele în 2008“, declară Cristian Popa, marketing manager al hotelului. Acesta urmăreşte şi creşterea numărului de camere la 80, construcţia urmând a fi demarată către sfârşitul anului, cel târziu începutul lui 2008.

Cel de-al doilea, El Greco, este situat pe o stradă adiacentă Căii Moşilor. Investiţia s-a ridicat la 2,5 milioane euro (fără amenajări şi teren). Hotelul are 16 camere de patru stele şi o rată de ocupare anuală de 70%.
Radu Tamaş, marketing manager El Greco, afirmă că în acest an se va deschide o nouă locaţie boutique de patru stele, tot într-o zonă centrală. 

Hotel Moxa, probabil cel mai faimos hotel boutique din Bucureşti, situat în apropierea căminelor studenţeşti, este pe calea cea bună: Calea Victoriei. La Opera, clienţii pot opta pentru unul dintre apartamentele Aida, Boema, Traviata sau o cameră tip executive Carmen, Nabucco sau Tosca. V de la Venezia! Inaugurarea, fără gondole, pe bulevardul Regina Elisabeta, va avea loc în viitorul apropiat

Cu ochii pe zonele centrale
«Din câte am observat, boutique hotelurile sunt construite în clădiri reamenajate, în mare parte foste unităţi hoteliere, situate în zone centrale.»
Ana Maria Moanţă, marketing manager Marshal Tourism