Deşi nu obţin profit, patronii echipelor din Liga a II-a continuă să scoată bani din buzunar, din pasiune sau din inerţie, cu gândul la promovarea în eşalonul superior, care ar putea schimba radical sursele de venit. În 2004, Fotbal Club Botoşani SA a declarat la Fisc pierderi de aproape 190.000 de euro. Anul următor s-a încheiat tot pe minus. De această dată, pierderile au ajuns la aproape 400.000 de euro. Cu toate acestea, Valeriu Iftime, preşedintele şi acţionarul major
Deşi nu obţin profit, patronii echipelor din Liga a II-a continuă să scoată bani din buzunar, din pasiune sau din inerţie, cu gândul la promovarea în eşalonul superior, care ar putea schimba radical sursele de venit.
În 2004, Fotbal Club Botoşani SA a declarat la Fisc pierderi de aproape 190.000 de euro. Anul următor s-a încheiat tot pe minus. De această dată, pierderile au ajuns la aproape 400.000 de euro. Cu toate acestea, Valeriu Iftime, preşedintele şi acţionarul majoritar, spune că va continua să finanţeze echipa. „În mod cert, anul acesta şi în 2008 voi continua să fiu activ în acest domeniu. După, nu pot să promit nimic. Fotbalul mi-a schimbat viaţa – e şi frumos, dar şi obositor“, spune el. Iftime, care este şi patronul companiei Elsaco, principalul sponsor al clubului, spune că asigură cam 80% din bugetul anual, de 600.000-700.000 de euro, al FC Botoşani. „Am încercat să atrag şi alţi oameni de afaceri, dar fără succes. Aşa că acum încerc să obţin finanţare bancară, garantând cu firma mea, dar încercând să-i folosesc ca garanţie şi pe jucători, deşi, în România, acest lucru încă li se pare multora aberant“, dezvăluie el.
De altfel, cele mai multe dintre partenerele de competiţie ale lui FC Botoşani au avut dificultăţi financiare în ultimii ani, potrivit bilanţurilor contabile, încheiate pe minus. FC Braşov, Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj, de exemplu, au înregistrat pierderi de sute de mii de euro în 2005.
Deşi la prima vedere situaţia e gravă, cunoscătorii domeniului spun că există şi reversul medaliei. „Bani se învârt în toate ligile din România. Toţi se plâng, dar punctele se trafichează pentru orice: cisterne cu benzină, contracte cu ciment, tranzacţii cu legume-fructe. Nimeni nu moare de foame în acest troc general, în care cel mai mult pierd, totuşi, fotbaliştii“, spune Dorin Chioţea, redactor-şef al cotidianului Pro Sport.
Costuri mai mici, venituri pe măsură
Cheltuielile unei echipe din divizia secundă sunt, evident, mai mici decât cele ale unui club din prima ligă. Un jucător primeşte, în general, între 5.000 şi 15.000 de euro pe an, la care se adaugă primele de joc. Acestea pot ajunge, în cazul în care echipa merge foarte bine, la alte câteva mii de euro pe an (prima de victorie este, de exemplu, de circa 200 de euro). În general, bazele sportive sunt folosite gratuit, iar deplasările se fac cu autocarul şi rareori presupun petrecerea nopţii în altă localitate.
Însă şi veniturile sunt pe măsură. De exemplu, în sezonul 2005/2006, FC Universitatea Cluj (liderul Seriei a II-a din liga secundă) a primit, potrivit mass-media locale, circa 35.000 de euro din sponsorizări: cam 22.000 de la Banca Transilvania, 6.000 de la Oncos şi 7.000 de la Iulius Mall. Spre comparaţie, Rapid a încasat, în acelaşi sezon, spre cinci milioane de euro de la sponsori. „Nu poţi asigura finanţarea când încasezi câteva sute de lei pe lună pentru un banner afişat pe stadion. Noroc cu o firmă din Iaşi, Moldavia Oil, care are afaceri în zonă şi care este cel mai mare sponsor al nostru. Ne mai şi împrumută cu bani când e o situaţie de urgenţă“, afirmă Dan Pătruică, consilier local şi membru în adunarea generală a acţionarilor de la FCM Reşiţa.
Sunt, desigur, şi excepţii. „Noi avem un singur sponsor – compania de salubritate Urban SA. Primăria ne dă 1.500.000 de lei pentru baza sportivă, deplasări, echipamente şi aşa mai departe, iar Urban le achită jucătorilor contractele şi primele de joc“, explică Mugur Porumbacu, directorul CS Otopeni.
Un calcul rapid arată că firma care asigură curăţenia oraşului le-ar putea plăti fotbaliştilor cam 200.000 de euro pe an. Însă, după cum recunoaşte şi Porumbacu, Otopeniul este un caz aparte. „Suntem oraşul cel mai bogat din România, raportat la numărul de locuitori. Clubul sportiv este unul dintre cele mai bune din ţară în multe domenii, cum ar fi şah, karate sau baschet, şi îl avem legitimat aici până şi pe ambasadorul Finlandei, la departamentul de orientare sportivă“, arată el. În cazul în care Otopeniul va ajunge în Liga I (în prezent, ocupă locul doi, promovabil), Porumbacu dezvăluie că sunt o serie de mari companii din localitate care de-abia aşteaptă să devină sponsori. „Există şi posibilitatea să ne transformăm în societate pe acţiuni, Primăria rămânând majoritară“, spune el.
Ocoliţi de televiziuni şi spectatori
CS Otopeni este şi una dintre puţinele echipe din Liga a II-a ale căror meciuri sunt televizate. De altfel, doar TV Sport, OTV şi câteva posturi locale au transmis, în acest sezon, această competiţie. Prima TV, care difuza, în urmă cu câţiva ani, câte un meci din fiecare etapă, a renunţat, potrivit unor surse din cadrul postului, din cauza audienţei slabe. Oricum, echipele care au norocul să fie în graţiile unui post TV câştigă în două feluri: din drepturile de televizare (destul de mici, de ordinul miilor de lei, faţă de mii sau chiar zeci de mii de euro în Liga I) şi de la sponsori, cărora le pot oferi o mai mare vizibilitate.
Nici vânzările de bilete nu reprezintă, în divizia secundă, o sursă de venit pe care să te poţi baza. „La Reşiţa, oferim gratuitate copiilor, femeilor şi pensionarilor, aşa că, la un meci cu 2.000 de spectatori, vindem, de fapt, cam 300 de bilete. La trei lei bucata, rezultă 900 de lei, adică o sumă infimă în raport cu cheltuielile“, spune Dan Pătruică. El spune că, paradoxal, pare să fie mai ieftin să joci în Liga I decât în cea secundă.
Cei care investesc în fotbalul din Liga a II-a spun că nu au de luptat numai cu indiferenţa publicului, a mass-media şi a potenţialilor sponsori. Familiile lor reprezintă, în destule cazuri, un alt obstacol ce trebuie depăşit. „Din fericire, pe mine familia, ca şi asociaţii mei din firmă, mă înţelege şi mă susţine. Soţia mea vine la fiecare meci pe care FC Botoşani îl joacă acasă. Ca s-o atrag spre fotbal şi ca s-o fac să înţeleagă mai bine pasiunea mea, am dus-o la Londra, la un meci Chelsea – Arsenal şi i-am spus: „Uite, la asta s-ar putea ajunge!“, povesteşte zâmbind Valeriu Iftime.
SURSE DE FINANŢARE LIMITATE
BANI În general, cluburile din Liga a II-a sunt finanţate, parţial sau total, de autorităţile publice locale (consiliul local al oraşului sau comunei, mai rar consiliul judeţean). Cele care s-au constituit sub formă de societăţi pe acţiuni au acces mai greu la fondurile publice, aşa că se bazează pe banii acţionarilor principali.
SPONSORI Lipsa de expunere media face ca sponsorii să nu se prea înghesuie către echipele de fotbal din divizia secundă. În multe cazuri, sponsorii sunt companii aparţinând acţionarilor sau care au legături cu autorităţile locale (de exemplu, firme din domeniul utilităţilor publice).
TELEVIZIUNE În cea mai mare parte a situaţiilor, televiziunile locale nu au capacitatea tehnică pentru a transmite un meci de fotbal, iar posturile naţionale spun că Liga a II-a nu le aduce audienţă.
