Lucrările anunţate de Guvern privilegiază Bucureştiul şi clădirile istorice din patrimoniul public
Guvernul a anunţat recent câteva proiecte mari de restaurare, în valoare de peste 250 de milioane de dolari. Dar monumentele istorice din proprietate privată, ca şi cele din provincie, nu primesc mare lucru.
Aparent, toate merg ca pe roate: cu două credite contractate de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare totală de circa 200 de milioane de euro, Guvernul, prin intermediul Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC), intenţionează să restaureze şi să consolideze o serie de monumente istorice şi instituţii publice de cultură, precum mai multe muzee. Creditele au fost angajate în urma semnării a două acorduri cu BDCE, primul în decembrie 2006, iar al doilea, în mai 2007, valoarea lor fiind de 78,2 milioane de euro, respectiv 116,2 milioane. La aceste sume se vor adăuga şi contribuţiile părţii române.
De departe, cea mai consistentă finanţare (121 de milioane de euro) va reveni proiectului de finalizare şi extindere a Bibliotecii Naţionale a României. Între timp, un alt proiect-mamut (despre care deocamdată se ştie că va fi susţinut din fonduri publice), de transformare a Sălii Palatului din Capitală în primul „mall cultural“ din ţară, ar trebui să demareze la începutul anului viitor, investiţia fiind estimată de ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, la 80 de milioane de euro. Doar că lucrurile nu sunt chiar atât de frumoase.
O primă problemă este disproporţia uriaşă între fondurile alocate pentru obiective din Bucureşti şi cele din restul ţării; mai puţin de 31 de milioane de euro vor fi folosite pentru cele zece clădiri şi complexe muzeale din ţară, în timp ce restul banilor va rămâne în Bucureşti. De altfel, toţi reprezentanţii autorităţilor locale cu care am discutat spun acelaşi lucru: restaurările cad în sarcina municipalităţilor, care trebuie să se descurce cum pot. „Fonduri centrale? Niciodată, nici nu s-a pus problema“, spune Adriana Măgurean, de la Serviciul tehnic imobile al Primăriei Cluj-Napoca. „În nici un oraş nu se aşteaptă fonduri de la MCC“, completează şi Silviu Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. „Aşa e şi bine, să te descurci pe speze proprii.“ Perfect; dar, cum spune o replică celebră, „show me the money!“
Restaurările costă enorm. „Problema nu este doar a renovării“, afirmă arhitectul Augustin Ioan. „La toate edificiile istorice se pune problema unei consolidări de substanţă, începând cu fundaţiile, intervenţie de structură. Este o muncă absolut înfricoşătoare; e mult mai costisitor decât să faci o construcţie nouă.“
A doua problemă este ce se întâmplă cu monumentele aflate în proprietate privată. Proprietarii nu pot face, practic, mai nimic cu ele: nu se poate interveni decât în anumite condiţii, nu se pot face lucrări de extindere. Puţini îşi pot permite să suporte costurile de restaurare în condiţiile prevăzute de lege. „Din punctul de vedere al proprietarilor, protecţia este o formă de interdicţie“, spune Ioan. „Dar acest tip de protecţie nu este dublat, cum se întâmplă în alte ţări europene, de o formă de ofertă. OK, nu-ţi dau voie să intervii pe faţadă, pentru că faţada este a oraşului. Prin urmare, oraşul o îngrijeşte! Elementul de pornire trebuie să fie dreptul de proprietate. Sigur că şi oraşul, ca reprezentant al interesului public, are şi el nişte drepturi, dar întâlnirea cu interesul privat trebuie să fie o relaţie de negociere. Or, la noi este o relaţie de impunere. Cu alte cuvinte, îţi dau înapoi monumentul şi spală-te pe cap cu el, că nu poţi să faci nimic cu el!“
Iar în ceea ce priveşte finanţările, în acest caz statul, care impune reglementări dure în materie de patrimoniu istoric, nu finanţează deloc monumentele în proprietate privată. Mai exact, finanţează fix cota parte pe care o deţine, în unele cazuri, în unele proprietăţi, nimic mai mult. În Cluj restaurările se fac la relanti, din lipsă de bani, şi se lucrează cel mai mult la renovarea faţadelor – cam 30 de clădiri restaurate până acum, după spusele Adrianei Măgurean. Şi cum proprietarii sunt în general oameni cu venituri mici, s-a ales varianta unui împrumut acordat acestora de către primărie (circa 80 de lei de familie), rambursabil în zece ani.
O soluţie ar fi cofinanţarea din fonduri publice locale – eventual centrale – şi private, cum se întâmplă la Timişoara. În acest caz, municipalitatea a format un parteneriat cu Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ), cu sprijinul Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare al Germaniei, oferind consultanţă gratuită pentru proprietarii imobilelor istorice (care reprezintă o treime din fondul imobiliar al oraşului). Acest exemplu a fost invocat şi de Silviu Toarcea, care afirmă că şi pentru Braşov, un oraş la origine săsesc, sprijinul german este „singura soluţie viabilă“.
«Mă tem că la asemenea sume statul nu se poate ocupa decât de clădirile publice proprii.»
Augustin Ioan, arhitect
Reabilitare in doi pasi
Prima fază a proiectelor Guvernului va fi reabilitarea sediilor a 11 instituţii de cultură clasate ca monumente istorice: Muzeul Naţional de Artă al României (23,04 milioane de euro), Muzeul Naţional de Istorie a României (31,3 milioane), Opera Naţională Bucureşti (11 milioane), Complexul Naţional Moldova din Iaşi (10,7 milioane), Teatrul din Cluj-Napoca (6,1 milioane), Muzeul Ţăranului Român (2 milioane), Muzeul Brukenthal din Sibiu (842.000), Muzeul Naţional „Grigore Antipa“ (680.000), Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi (8,8 milioane), Biblioteca din Craiova (702.000), Centrul Cultural Rosetti Tescanu (57.800) şi Direcţiile pentru Cultură din Sălaj, Botoşani şi Călăraşi (1,3 milioane de euro în total).
În a doua etapă vor fi reabilitate instituţii culturale din subordinea MCC care nu sunt monumente istorice: Biblioteca Naţională a României (121 de milioane de euro), Teatrul Naţional Bucureşti (27 milioane), Teatrul Naţional de Operetă (7 milioane), Palatul Cantacuzino (6,2 milioane) şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2,3 milioane).
