La un deceniu după integrare, România va fi în continuare una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană. Totuşi, dacă lucrurile merg bine, distanţa faţă de performanţele economice ale UE se va reduce semnificativ.

În 2002, capitala Marii Britanii reprezenta cea mai puternică regiune europeană din punct de vedere economic (fiind luate în calcul statele membre UE şi cele candidate la aderare). La celălalt capăt al clasamentului se afla regiunea Nord-Est din România (care cuprinde judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vaslui). Produsul intern brut pe cap de locuitor era, pe atunci, de 13,9 ori mai mare în Inner London decât în Moldova. Un an mai târziu, acest raport scăzuse la 12,8, iar potrivit ultimelor estimări, este foarte posibil ca în 2006 tot cele două regiuni să se afle la polurile dezvoltării, dar PIB-ul londonez să fie de „numai“ circa 11,5 ori mai mare. Dacă se păstrează ritmurile actuale de creştere, vor trece cam şaptezeci de ani până când nord-estul României să ajungă, cel puţin pe hârtie, la dezvoltarea economică a Londrei.

Diferenţe nu la fel de mari, însă semnificative, există şi între PIB-ul per capita înregistrat în România şi media Uniunii Europene. Dacă în 2005 primul reprezenta doar circa 35% din nivelul UE25 (adică cel calculat pentru cele 25 de state membre ale Uniunii), în 2006 ar putea să ajungă la circa 38%, de data aceasta din produsul intern brut al UE27 (UE25 plus România şi Bulgaria).

Nici la alte capitole nu stăm tocmai bine: salariul mediu pe economie a ajuns, în noiembrie 2006, la circa 260 de euro, faţă de 350 de euro în Letonia, 500 de euro în Ungaria, 1.000 de euro în Slovenia, 1.350 de euro în Spania sau 2.600 de euro în Suedia. Doar Bulgaria, cu circa 200 de euro, stă mai prost decât noi. Inflaţia, de 4,9%, este încă una dintre cele mai mari din UE, iar deficitul comercial, de circa 10% din PIB, nu ne dă dureri de cap prea mari numai datorită fluxului masiv de bani ce intră în ţară, fie ca investiţii străine, fie trimişi de românii din străinătate.

Următorii ani sunt decisivi

Dacă ştim destul de bine unde ne aflăm, mult mai dificil este să spunem unde vom fi, din punct de vedere economic, peste zece ani. Părerile analiştilor sunt împărţite. „Dacă vom continua să fim o economie de subcontractare, cu foarte multe «fiţe», fără o infrastructură temeinică, fără o articulaţie industrială, vom fi extrem de expuşi la intemperii. Aşadar, o posibilă recesiune pe plan mondial ne va lovi puternic, având în vedere că suntem experţi în lohn, de la textile la maşini, şi ne va fi bine dacă în economia mondială vor fi numai adieri de vânt“, crede comentatorul Ilie Şerbănescu.

De cealaltă parte a baricadei, directorul general adjunct al Institutului Naţional de Cercetări Economice din cadrul Academiei Române, profesor doctor Constantin Ciutacu, este mai optimist. „Am credinţa că putem fi o surpriză plăcută pentru Europa, o a doua Irlandă, iar o creştere economică destul de moderată pentru regiunea în care ne aflăm, de 7% pe an, ar putea face ca, peste un deceniu, să avem un PIB dublu faţă de cel de astăzi. Să nu uităm că în 1992 produsul intern brut al României era de 15 miliarde de euro, iar astăzi se apropie de 100 de miliarde“, spune el.

Directorul Institutului de Prognoză Economică (IPE) al Academiei Române, profesor doctor Lucian Liviu Albu, crede că PIB-ul României va avea un ritm mediu de creştere circa 5% pe an până în 2016, cel pe cap de locuitor ajungând undeva la 40-50% din media europeană. „Veniturile vor creşte ceva mai mult, în timp ce inflaţia probabil că se va încadra, în partea a doua a următorului deceniu, în intervalul 2-3%. Rata şomajului se va menţine, probabil, în intervalul 4-7%, în timp ce numărul de salariaţi va avea o usoară tendinţă de scădere. Atât exporturile, cât şi importurile vor creşte mai rapid decât PIB-ul, iar balanta comercială va înregistra în primii ani după aderare un deficit în creştere, după care se va înregistra, probabil, o diminuare a acestuia“, explică Albu.

În ceea ce priveşte discrepanţele între regiunile României, care fac ca PIB-ul pe cap de locuitor din Moldova şi Oltenia să fie de cel puţin două ori mai mic decât cel din Bucureşti, directorul IPE crede că, în perioada imediat următoare, trebuie să ne aşteptăm ca ele să crească, din ce în ce mai lent, totuşi, urmând să debuteze un proces de diminuare a diferenţelor.

Calculele seci arată că dacă economia locală va creşte în medie cu cinci procente pe an, iar cea a UE va evolua anual cu trei procente, în 2016 vom ajunge la un PIB de numai 47% din media europeană. În acelaşi timp, o creştere medie de şapte procente în România, coroborată cu o creştere mai înceată a economiei europene (de numai doi la sută pe an) ne-ar putea aduce, peste zece ani, la 62% din media UE. Încă zece ani în acelaşi ritm ar putea însemna că, cel puţin matematic, am ajunge la media de dezvoltare economică a Uniunii Europene în 2026.

Doar că la mijloc sunt mult mai mulţi factori. Pe lângă unii deseori pomeniţi (de la lipsa de calificare a forţei de muncă la starea precară a infrastructurii şi de la agricultura primitivă la neseriozitatrea tipic românească), cel mai important ar putea fi însuşi tratatul de aderare la Uniunea Europeană. „Acesta stabileşte cote de producţie foarte clare, limitând, în acest fel, libertatea noastră economică. Deci, dacă va fi să avem creşteri spectaculoase, acestea vor veni mai cu seamă din servicii“, explică profesorul Constantin Ciutacu.
În ceea ce priveşte salariul mediu, acesta a crescut cu 50% în numai trei ani (2004-2006), iar dinamica sa ar putea fi accentuată, cel puţin în primii ani de după aderare. Aşadar, nu ar fi exclus ca acest indicator să se situeze, în 2016, la 600-800 de euro.

Bulgarii văd mai mult jumătatea goală a paharului

Ceva mai pesimişti ar putea fi vecinii de la sud de Dunăre. Într-un scenariu în care România şi Bulgaria ar creşte cu câte 7% pe an, iar media de creştere a PIB-ului comunitar ar fi de 3% anual, peste un deceniu produsul intern brut pe cap de bulgar ar fi de numai 50,5% din media UE 27, cu şase puncte procentuale mai puţin decât în România. Practic, ţara noastră ar mări astfel avantajul deja existent (în 2006, PIB-ul per capita în Bulgaria reprezenta 34% din media UE 27, faţă de 38%, în România).

Există, desigur, mari şanse ca cele două ţări să nu obţină performanţe similare, ceea ce ar putea face ca distanţa dintre ele să fie, la sfârşitul lui 2016, mai mare sau mai mică decât cea menţionată mai sus, ba chiar (deşi matematic şansele sunt foarte mici) ca ordinea lor în clasament să se inverseze. 

Bucureştiul, la media europeană

În ritmul actual de dezvoltare, Capitala mai are puţin până în Europa

Bucureştiul reprezintă din ce în ce mai mult dovada vie că se poate. Miliardele de euro investite aici în ultimii ani de companii străine duc metropola de pe Dâmboviţa din ce în ce mai aproape de nivelul mediu de dezvoltare economică al Uniunii Europene.

Bucureştiul şi Ilfovul au ajuns, în 2006, la un PIB pe cap de locuitor de circa 60% din media Uniunii Europene (incluzând aici toate cele 27 de state membre la 1 ianuarie 2007). Luând în calcul estimările Eurostat (Institutul de Statistică al Uniunii Europene), datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, dar şi rezultatele din anii anteriori, se poate spune că fiecare bucureştean a produs, în anul ce tocmai s-a încheiat, 6.500 de euro în termeni reali şi circa 13.000 de euro PPS. Dacă îşi va menţine rata de creştere de până acum, capitala României are şanse să ajungă, în circa zece ani, la un PIB real per capita de peste 14.000 de euro şi să treacă, astfel, în rândul regiunilor europene cu produs intern brut pe cap de locuitor superior mediei UE. Totul depinde, desigur, şi de ritmul în care se vor mişca celelalte economii şi, în special, giganţii din zona euro, care reprezintă circa 77% din PIB-ul Uniunii, şi Marea Britanie, care contribuie şi ea cu circa 16% la produsul intern brut comunitar. Mai rapid decât PIB-ul vor creşte salariile. Dacă în decembrie 2006 salariul mediu net în Bucureşti şi Ilfov se apropia de 350 de euro, este foarte posibil ca el să treacă de 400 de euro la sfârşitul lui 2007 şi de 600 de euro la finele lui 2010. Pentru următorii şase ani ai primului deceniu după aderare, analiştii furnizează prognoze ceva mai controversate: salariul mediu în Bucureşti nu va trece, până în 2016, de 900 de euro, cred unii, în timp ce alţii văd o creştere accentuată, de până la 1.200-1.300 de euro.

Oraşul creşte şi se schimbă la faţă

Boom-ul economic se traduce deja în schimbări semnificative ale aspectului oraşului. Terenurile libere sunt din ce în ce mai rare, iar clădirile vechi cad una câte una pradă buldozerelor, făcând loc construcţiilor moderne. „În plus, există o tendinţă de expansiune, ca în cazul oricărei metropole. Asta înseamnă că, practic, treaba autorităţilor, şi mă refer aici la extinderea utilităţilor, a reţelei stradale sau a transportului în comun, nu se va termina niciodată“, explică viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu.

Dacă ştim deja proiectele municipalităţii şi ale investitorilor privaţi pentru următorii doi-trei ani, nu la fel de uşor de spus este cum va arăta Bucureştiul peste un deceniu. Un lucru este cert: va continua dispariţia zonelor industriale, care vor face loc ansamblurilor rezidenţiale sau mall-urilor. „Noi am iniţiat desfiinţarea căilor ferate uzinale din interiorul oraşului, tocmai pentru a descuraja activităţile de producţie şi depozitare în astfel de zone, sau desfiinţarea depourilor RATB care nu sunt situate la periferia oraşului“, explică Murgeanu.

Dacă în partea de nord dezvoltarea accentuată se va muta pe centura a doua de suburbii (Tărtăşeşti – Buftea – Corbeanca – Baloteşti – Afumaţi), zona de sud, astăzi destul de văduvită de investiţii, va cunoaşte o creştere puternică. Nu este deloc exclus ca aici şi în partea de vest să apară puncte de agrement noi (parcuri de distracţii, grădini zoologice, baze sportive), dar şi parcuri comerciale complexe, incluzând hoteluri.