Doar o lună îi mai desparte pe transportatorii de bunuri de aplicarea unei măsuri care, cel puţin pe unii, i-ar putea scoate din piaţă. De la 1 ianuarie 2007, firmele de transport vor trebui să plătească taxa specială de înmatriculare. Potrivit calculelor din Codul fiscal, aceasta ar putea însemna 12-13% din valoarea de cumpărare a autovehiculului!

Pentru un camion nou, cu normă de poluare Euro 4, cu motor de zece litri, o firmă de transport va plăti o taxă de primă înmatriculare de 7.650 de euro. Ca să ducem „ecuaţia“ până la capăt, pentru un camion cu acelaşi motor, dar cu trei ani vechime şi cu normă de poluare Euro 3, compania de curierat care va face achiziţia va plăti statului 20.332 de euro.

Până acum, cele două companii din exemplele noastre nu ar fi plătit nimic, deoarece pentru autovehiculele comerciale nu se datora nici taxă şi nici acciză. Odată cu introducerea taxei speciale între prevederile Codului fiscal, a fost eliminată atât acciza, cât şi excepţia privitoare la autovehiculele comerciale. „Dacă în prezent acciza se datorează doar pentru autoturisme, de anul viitor, taxa specială se aplică pentru autovehicule. Deci, firmele care îşi cumpără autoutilitare, camioane sau alte autovehicule comerciale vor trebui să achite şi ele taxa specială. Măsura ar putea reprezenta o lovitură importantă dată transportatorilor de bunuri“, spune Gabriel Sincu, senior tax manager, RSM Hemmelrath. „Taxa este o barieră de dezvoltare şi de intrare în piaţă“, spune, la rândul său, Ion Lixandru, vicepreşedintele UNTRR şi directorul general al ITIA Sped Bucureşti. „Este foarte mare şi, practic, nu te lasă să funcţionezi în condiţii normale pe piaţă. Îţi creşte foarte mult costurile. Un camion Euro 4 costă, în funcţie de dotări, aproape 70.000 de euro. Taxa ar fi de 9.000 de euro, deci 12-13% din preţul de achiziţie“, explică Ion Lixandru.

Pe scurt, taxa specială sau taxa de înmatriculare se datorează o singură dată, aşa cum o arată şi numele, la prima înmatriculare în România, indiferent dacă maşina e produsă în ţara noastră sau în altă parte. Deci nu afectează vânzarea maşinilor deja înmatriculate în ţară, transferate de la un proprietar la altul, ci numai a celor care sunt puse în circulaţie pentru prima dată în România. De asemenea, taxa cu bucluc se calculează în euro, în funcţie de capacitatea cilindrică, de norma de poluare şi de durata de viaţă a autovehiculului. Asta deşi există o neconcordanţă frapantă între diferitele aliniate ale aceluiaşi articol din Codul fiscal. Primul alineat al articolului 214 arată că taxa se calculează în lei, în vreme ce în anexe unitatea de măsură folosită este euro/centrimetri cubi! În plus, taxa datorată nu se relaţionează în nici un fel cu preţul de achiziţie al acelui autovehicul. „Nu cred că această taxă va trece în forma actuală. Dacă se va întâmpla totuşi, ne va aduce o creştere substanţială a costurilor“, arată Sergiu Pleşa, reprezentant al firmei de transport E van Wijk Holding, importatorul general al camioanelor DAF în România.

În proiectul de norme metodologice de aplicare a Codului fiscal s-a introdus săptămâna trecută o nouă prevedere, prin care s-ar dori, de fapt, eliminarea taxei pe camioane. Astfel, în proiect se spune că nu reprezintă autovehicul, în sensul prevăzut de articolul ce introduce taxa specială, acela care este folosit în scop industrial şi agrar. Dar nici această modificare nu ar lămuri prea mult lucrurile, pentru că nu ai cum să decelezi între scopul comercial şi cel industrial. Voci autorizate din Ministerul Finanţelor susţin că şi această nouă prevedere este la nivelul de „idee“, neexistând certitudinea că se va regăsi în hotărârea finală. În plus, se pune problema dacă poţi introduce excepţii de la aplicarea prevederilor din Cod în normele metodologice. „După mine, este nesustenabilă exceptarea anumitor categorii de vehicule în norme. Trebuia să facă asta în Cod“, arată Justinian Cucu, analist, Global Tax Management.

De altfel, consultanţii cu care am vorbit oferă firmelor două variante de supravieţuire în noile condiţii: fie să îşi treacă camioanele pe destinaţie industrială sau agrară, fie să cumpere autovehicule hibrid, pentru care nu se datorează taxă! 

Greutăţi pentru firme

10-260-04_justiniancucu_mb.jpg«Statul îşi realizează obiectivele şi îşi extinde baza de impozitare, dar firmele vor fi puse în mare încurcătură de taxa specială, unele vor fi chiar scoase de pe piaţă.»

Justinian Cucu, analist, Global Tax Management

Cum se aplică taxa specială

Potrivit Codului, intră sub incidenţa taxei speciale autoturismele şi autovehiculele, inclusiv comerciale, cu excepţia celor special echipate pentru persoanele cu handicap.

Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei, după o formulă care se bazează pe capacitatea cilindrică, norma de poluare şi durata de viaţă a autovehiculului.

Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele atunci când sunt în una dintre următoarele situaţii: sunt vehicule istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare; sunt provenite din donaţii sau sunt finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică, acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guvernele străine etc.

10-261-04actualitatea47.jpg