Ar trebui să fie un secret bine păstrat al Bucureştiului, cunoscut doar de o parte dintre oamenii de afaceri. Îl dăm în vileag: un excelent restaurant pentru prânzuri de afaceri. De obicei, când vine vorba de un restaurant de afaceri, îţi vin în minte localuri scumpe, pretenţioase - dacă nu chiar ostentative - şi în general cam lipsite de farmec; sunt mai puţin cool decât orice s-ar putea imagina. Uptown e o excepţie de la regulă. Inaugurat în 1999, localul a devenit
Ar trebui să fie un secret bine păstrat al Bucureştiului, cunoscut doar de o parte dintre oamenii de afaceri. Îl dăm în vileag: un excelent restaurant pentru prânzuri de afaceri.
De obicei, când vine vorba de un restaurant de afaceri, îţi vin în minte localuri scumpe, pretenţioase – dacă nu chiar ostentative – şi în general cam lipsite de farmec; sunt mai puţin cool decât orice s-ar putea imagina. Uptown e o excepţie de la regulă. Inaugurat în 1999, localul a devenit în timp un reper în materie, mai ales pentru cunoscători, chiar dacă nu şi-a făcut prea multă reclamă. „Nu prea mai avem nevoie să ne promovăm, pentru că restaurantul e cunoscut de mult timp de oameni şi nouă ne ajunge“, spune Doru Tache, managerul general al restaurantului. „Şi, dacă vin alţii, s-ar putea să îi deranjeze pe clienţii noştri obişnuiţi“, completează el.
Restaurantul are un salon de 60 de locuri şi o terasă cu alte 40. „Terasa este deschisă şi iarna, în funcţie de vreme; în ierni mai blânde, cum a fost cea trecută, poate să funcţioneze“, afirmă Doru Tache. „Am încercat să o dotăm cu un sistem de încălzire, dar fiind o terasă şi având transferul termic mare, la minus 15 grade nu se poate sta. Dar dacă afară sunt, cum au şi fost în iarna trecută, cinci-şase grade, nu e nicio problemă. În concluzie, terasa e semifuncţională şi iarna.“
Ca să faci o rezervare, e indicat să suni cu o zi înainte, altfel există riscul să fii refuzat, din lipsă de mese libere. În salon, undeva mai în spate, există şi spaţii mai retrase, în caz că nu doriţi să fiţi deranjaţi mai mult decât e cazul. Dacă vreţi însă să închiriaţi tot restaurantul pentru vreun eveniment, e sigur că nu veţi reuşi. „Nu am făcut asta niciodată, afirmă Tache. Închiriem salonul, dar atunci lăsăm terasa liberă. Tot timpul, când suni aici pentru o masă, găseşti una – în limita locurilor, desigur. Nu ţinem niciodată tot restaurantul ocupat cu un singur eveniment.“
Cea mai mare parte a clientelei provine din mediul de afaceri: „De luni până vineri e vorba de business, clar, iar în weekend tot aceia care au fost în timpul săptămânii vin cu familia“, relatează Doru Tache. Totuşi, nu e cazul să vă simţiţi intimidaţi, Uptown e tot ce poate fi mai puţin „scorţos“. Doar că, uneori, cum s-a întâmplat în ziua când am fost noi acolo, îi poţi vedea pe terasă pe Emil Hurezeanu de vorbă cu Adriana Săftoiu.
Meniul Uptown
Ştii că ai de-a face cu un restaurant orientat către business atunci când rogi să ţi se trimită meniul pe e-mail şi în Inbox nu ajunge un text sau un PDF, ci… un fişier Excel! Ca aperitive, recomandarea restaurantului sunt carpaccio de vită (33 de lei) şi foie gras învelit în nuci (40 de lei).
SALATE
Oferta în materie e bogată şi, cum ştiu cunoscătorii, excelentă – de la salata arăbească de pui (15,5 lei o porţie medie) până la salata cu muşchi de vită la grătar (doar porţie mare, 35 de lei) ori salata de somon la grătar (39 de lei, doar porţie mare). Există şi clasica salată Caesar cu vită confiată (18,5 lei porţia medie).
PASTE ŞI RISOTTO
Meniul de paste e clasic: penne all’arrabiata (19 lei), spaghetti carbonara (21 de lei) ori cu ton proaspăt şi sos de roşii (27 de lei), linguini cu fructe de mare (29 de lei) sau cu creveţi şi sos de busuioc (tot 29 de lei). Recomandarea ar fi tortellini cu nuci şi brânză Gorgonzola (28 de lei).
FELURI PRINCIPALE ŞI DESERT
Aici lucrurile se schimbă radical: ai de unde alege! Restaurantul recomandă friptura Café de Paris (42,5 lei) şi tonul la grătar învelit în piper negru (49,5 lei), dar puteţi să încercaţi cotletul de viţel cu sos de stafide (45 de lei), muşchiul de miel cu roşii confiate (42 de lei). Ca desert, merge un tort de ciocolată şi biscuiţi servit cu îngheţată de vanilie.
Gusturi
În ciuda unei prejudecăţi cam snoabe, vinurile albe reprezintă de multe ori o alegere mai potrivită decât cele roşii seci. Misiones de Rengo Sauvignon Blanc Reserva 2006 – recomandat de casa de vinuri Vinexpert – este o excelentă alegere. (O altă prejudecată, care desconsideră vinurile din Chile, trebuie abandonată, căci statul sud-american are o tradiţie de 400 de ani în vinificaţie.) Acest vin aromat se aseamănă cu Sauvignon Blanc-ul produs în regiunea Bordeaux, distingându-se prin echilibru, parfum proaspăt şi un gust intens şi fin. Misiones de Rengo Sauvignon Blanc Reserva 2006 poate fi consumat cu preparate din peşte, brânzeturi şi chiar cu sushi (dacă nu este foarte condimentat).
Nume: Misiones de Rengo Sauvignon Blanc Reserva
An: 2006
Culoare: alb
Soi: Sauvignon Blanc
Ţara de origine: Chile
Podgoria: regiunea Valle de Casablanca
Preţ: 32 lei
Magazin: Galeria Vinexpert,
Bd. Octavian Goga 24; www.evinoteca.ro
Miresme
O clipă magică
L’Instant Magic, care îi urmează celebrului L’Instant de Guerlain, unul dintre produsele-vedetă ale producătorului, a fost lansat în România în această săptămână şi face parte din portofoliul companiei Prestige Parfum, unul dintre cei mai importanţi jucători locali de pe piaţa parfumeriei şi a produselor cosmetice de lux.
Brand: L’Instant Magic
Producător: Guerlain
Preţuri:
Flacon 30 ml EDP (apă de parfum): 205 lei
Flacon 50 ml EDP: 285 lei
Flacon 100 ml EDP: 380 lei