Plătesc 6.960 de lei pe an impozit auto! De câţiva ani buni. Da, aştept să încetaţi cu râsul înainte să continui acest text. Fie, suport şi câteva glume, le merit, ştiu. Da, sunt cel mai fraier român din România. Inutil să vă explic faptul că, atunci când am cumpărat maşina asta, impozitele erau decente.
Mult mai mari decât pentru o Dacie, dar decente. Apoi a venit criza financiară, iar guvernul Boc s-a pus cu o frenezie inexplicabilă pe mărit taxe şi impozite. Doar TVA a crescut peste noapte cu un neverosimil 5 puncte procentuale. Ştiam că mărirea TVA va fi fost singura soluţie, fiindcă guvernanţii nu luaseră nicio măsură de preîntâmpinare a crizei. Dimpotrivă, toţi se chinuiau să ne explice că nu se va întâmpla nimic ieşit din comun. Suntem feriţi, n-avem expunere, avem creştere economică de 8%. Şi-apoi, BUM! Am căzut din înălţimea viselor noastre alimentate prosteşte de politicieni şi ne-am lovit cu (mă scuzaţi!) părţile moi ale corpului de contondenţa crizei mondiale. Astăzi, atât Puterea, cât şi Opoziţia par a fi înţeles că trebuie scăzute taxele. Nu fiindcă ar fi vreunul vizionar sau preocupat de soarta populaţiei, ci fiindcă şi-au dat seama că nu mai are cine să plătească. Oamenii de afaceri cinstiţi au dat faliment, iar cei necinstiţi sunt în închisoare. Între cele două extreme se află câteva operaţiuni care încă mai rezistă, dar care nu au niciun plan de dezvoltare. Singurul lucru care-i mai ţine în piaţa asta jenantă este faptul că au apucat să investească mulţi bani, iar acum nu găsesc pe nimeni interesat să le preia afacerea la un preţ corect. Credeţi că sunt prea dur? V-aş putea da câteva exemple concrete de operaţiuni şi firme, ai căror patroni ar fugi mâncând pământul din ţara asta dacă li s-ar oferi ocazia să plece fără răni financiare majore. Dar nu despre asta e vorba acum şi aici.
De curiozitate, am intrat pe google şi am tastat: „calculator taxa auto 2015“. Am găsit câteva site-uri care îţi arătau cât trebuie să plăteşti pentru automobilul din dotare în funcţie de capacitatea cilindrică şi de oraşul în care locuieşti. Aşa am aflat că Bucureştiul are un procentaj de majorare de 16,05% faţă de calculul oficial al impozitului. Adică sunt suprataxat de către domnul Oprescu pentru onoarea de a-mi căuta loc de parcare prin oraşul ăsta supraaglomerat. Noroc că merg foarte rar cu maşina. Păi, ce, credeţi că după ce plătesc impozitul ăsta de 6.960 de lei pe an îmi mai rămân şi bani de benzină?!? Ţineţi cont că la un motor mare, şi consumul e mare. Şi la consumul acela mare se aplică TVA mare şi acciza mare şi supraaciza tot mare. Aşa că statul făcea o afacere bună pe seama naivităţii şi pasiunii mele pentru maşini şi înainte să mărească impozitele. Dar să revin la calcule. Am vrut să văd şi eu cât plăteşte cetăţeanul mediu al patriei, cu a sa Dacie Logan cu motor de 1,4 litri. Şi mi-au ieşit 56 de lei.
Vă las acum pe dumneavoastră, cititorii, să vă gândiţi în ce cheie logică e justificat lucrul ăsta: ca cetăţeanul X, pasionat de maşini şi motoare, să plătească impozit de 125 de ori mai mare decât cetăţeanul Y, preocupat doar de aspectul utilitar al transportului pe patru roţi pentru acelaşi lucru, practic. Mai ales acum, când tocmai am aflat că PIB-ul României s-a întors pe la valoarea din 2008. Între timp, până săptămâna viitoare, când ne revedem în paginile Capital, eu mai dau o tură în jurul blocului ca să mai simt o dată vibraţia şi urletul motorului de 4,8 litri. L-aş ambala în faţă primăriei lui Emil Boc, dar nu-mi ajunge de benzină până la Cluj.