il vom importa in totalitate? Sunt doar cateva din intrebarile la care toata lumea asteapta un raspuns si la care administratia publica romaneasca, functionarii, ministrii, fauritorii de politici ar trebui deja sa aiba unul.Pentru ca acest lucru sa se intample, pentru ca primii ani dupa aderare sa nu se transforme intr-un cosmar pentru economia si populatia Romaniei, fauritorii de politici au nevoie de cercetatorii care, filtrand experientele trecute si prezente, interne si internationale, furni
il vom importa in totalitate? Sunt doar cateva din intrebarile la care toata lumea asteapta un raspuns si la care administratia publica romaneasca, functionarii, ministrii, fauritorii de politici ar trebui deja sa aiba unul.Pentru ca acest lucru sa se intample, pentru ca primii ani dupa aderare sa nu se transforme intr-un cosmar pentru economia si populatia Romaniei, fauritorii de politici au nevoie de cercetatorii care, filtrand experientele trecute si prezente, interne si internationale, furnizeaza modele ale realitatilor viitoare. Lansand o a doua serie a Studiilor de Impact a Aderarii (PAIS II), Institutul European din Romania furnizeaza aceste modele, iar dialogul pe care revista Capital l-a purtat cu Nicolae Idu, Directorul IER, este de natura sa linisteasca scepticii: concluziile studiilor de impact au corespondent in realitate, folosesc si chiar sunt utilizate de politicienii care ne conduc si de administratia publica, in trasarea parcursului Romaniei.
Capital: Domnule Nicolae Idu, pentru cei mai multi dintre noi, activitatea mediului academic, concretizata in studii, cum sunt si cele de impact al aderarii, este abstracta si indepartata de realitatea cotidiana. Este aceasta perceptie corecta?
Nicolae Idu: Oricat de abstract ar putea aparea in afara rezultatul unei cercetari, are un corespondent in realitate. Daca ne referim in mod special la studiile de impact al aderarii la Uniunea Europeana asupra economiei si societatii romanesti, trebuie spus ca acestea nu au aparut din neant, doar pentru ca am avut niste fonduri de cheltuit. Nu. Sunt rezultatul cererii pietei, iar piata noastra este formata din functionarii publici, din structurile care elaboreaza politici si le implementeaza. Pentru a lua decizii acesti oameni au nevoie de instrumente de lucru, au nevoie de o baza. Studiile de impact le furnizeaza aceasta baza. Sigur, intr-o asemenea cercetare nu veti gasi, sa zicem, pretul exact al unei chifle dupa 2007. Dar veti gasi modele ale posibilei evolutii a industriei de panificatie. Pe baza acestora, un specialist poate prefigura la nivel micro, cu o marja redusa de eroare, evolutia unui fenomen, pret etc.
Capital: Cum aleg autoritatile publice, clienti ai studiilor Institutului European, cel mai bun furnizor de asemenea studii?
Nicolae Idu: Ar fi bine ca aceasta sa fie dilema autoritatilor publice: alegerea. De fapt, acest gen de studii este rar, iar autoritatea publica ar trebui sa le comande, sa spuna ce vrea si cum vrea. In cazul ambelor proiecte – PAIS I si PAIS II – am intreprins initial o cercetare, pentru a identifica aceste nevoi. Prima, cea din anul 2000, nu a avut prea mult succes. Daca am avut cinci, sase sugestii de proiecte. In schimb, aceea din 2003 a avut. Am avut 155 de sugestii de studii de impact. De data aceasta oamenii au stiut ce sa ceara.
Capital: Care ar fi cauza cresterii interesului?
Nicolae Idu: O data cu avansarea negocierilor de aderare la UE, cei implicati sunt tot mai multi si mai instruiti, iar nevoile lor sunt mai mari si mai concrete. La PAIS II, problema noastra nu a mai fost aceea ca cererea de studii de impact este redusa si prost formulata, ci a fost una de alegere: ce anume sa finantam din cele 155 de teme de cercetare.
Capital: si-au atins primele studii de impact tinta, aveti sentimentul implinirii?
Nicolae Idu: Partial. PAIS I a avut un feed-back real din partea strainilor, mai putin a romanilor. Comisia Europeana, institute de cercetari, personalitati de referinta, firme de consultanta au folosit aceste studii la elaborarea unor politici regionale, la conferinte si seminarii. Autoritatile romane au avut o reactie slaba.
Capital: A fost prin urmare PAIS I un exercitiu ratat?
Nicolae Idu: Nici pe departe, multe din concluziile PAIS I se regasesc in practica, in politicile guvernamentale. Problema noastra a fost ca ministere cheie in procesul de negociere, cum este cel al Agriculturii sau cel al Mediului, nu au reactionat cu interes, cum ar fi fost normal.
Capital: Ce noutati aduce PAIS II ?
Nicolae Idu: De data asta cred ca am pus problema mai bine, temele de cercetare sunt mai concrete si mai detaliate, mai ancorate in realitate.
Capital: Polonia, Ungaria au excelat, in etapa preaderarii, in studii de impact. Au aceste studii corespondent in realitate, acum ca sunt membre ale UE? Au reusit sa anticipeze evolutia economica si sociala actuala?
Nicolae Idu: Nu intocmai. Evolutia la nivel macroeconomic nu a fost cea anticipata. Noi ne aflam insa intr-o pozitie privilegiata, aceea de a urmari pe viu evolutia acestor tari si de a trage concluzii mult mai apropiate de realitate.
Politica de mediu este extrem de costisitoare
Studiul „Impactul acquis-ului european de mediu asupra unor sectoare industriale in Romania” evalueaza impactul a doua directive de mediu ale UE care implica cele mai mari costuri in cinci sectoare ale economiei: Directiva privind centralele mari de ardere (LCP 88/609) si Directiva privind prevenirea si controlul poluarii industriale (IPPC 96/61). Cele cinci sectoare sunt cele mai poluante si anume: industriile energetica, miniera, chimica si petrochimica, siderurgica si cea a materialelor de constructie. Pentru conformarea la acquis-ul comunitar, cele cinci sectoare trebuie sa cheltuiasca suplimentar 650 de milioane de euro pe an, aproape 40 % din aceste costuri revenind industriei fierului si otelului. Costurile de implementare sunt semnificative, ele putand creste costul electricitatii cu sase procente, iar costul fierului si otelului cu aproape 20 de procente.Un alt studiu PAIS estimeaza costurile pentru implementarea acquis-ului UE privind calitatea apei la valoarea de 13,4 miliarde de euro (16,2 miliarde potrivit evaluarii ministerului de resort), ceea ce reprezinta o mare parte din costurile pentru conformarea cu cerintele privind protectia mediului. Suplimentar, vor fi necesare costuri de natura administrativa si institutionala. Cel mai mare efort financiar va trebui suportat de utilitatile locale. Eforturi financiare vor trebui facute si de industrie si agricultura.Costul estimat pe care autoritatile romane, centrale si locale, trebuie sa-l suporte pentru implementarea directivelor privind aerul este de 200 de milioane de euro.
Sursa: PAIS II, Evaluarea costurilor si beneficiilor aderarii Romaniei la UE – Politica de Protectie a Mediului
Romania va deveni tinta imigratiei ilegale
Dupa aderarea Romaniei la UE, imigratia avand ca destinatie finala Romania nu va mai putea fi considerata o problema colaterala, lipsita de importanta. Aderarea la UE va presupune, mai devreme sau mai tarziu, o reducere a decalajelor inca marcante in ceea ce priveste nivelul de trai intre tara noastra si economiile dezvoltate; automat insa, decalajul fata de tarile mai slab dezvoltate se va mari, ia Romania va deveni o tinta a imigratiei. Asia este considerata principalul rezervor migratoriu al secolului XXI, iar, in ceea ce ne priveste, s-au format deja rute de migratie/imigratie ilegala, capabile sa se adapteze la modificarile conjuncturale. Daca tendinta de crestere a imigrantilor ilegali constatata in ultimii 10-14 ani si-ar mentine in mod liniar aceleasi caracteristici, ar putea conduce la inregistrarea unui numar anual de imigranti de circa 15.000 – 18.000 la nivelul anilor 2007 – 2010, cu toate consecintele de natura sociala si economica pe care acest fenomen le implica si carora autoritatile vor fi nevoite sa le faca fata.Ca tara de granita a viitoarei Uniuni Europene, Romania va prelua rolul de zona tampon in fata fluxurilor de persoane care vor sa intre in teritoriul UE. De asemenea, dupa aderare un aspect esential il va constitui modul cum este reglementata politica in domeniul migratiei la nivel comunitar. Spre exemplu, conform Conventiei de la Dublin, atunci cand se dovedeste ca un solicitant de azil a trecut ilegal frontiera pentru a intra pe teritoriul UE, statul care trebuie sa-i ofere azil este cel pe teritoriul caruia a avut loc trecerea ilegala a frontierei, chiar daca cererea de azil este depusa catre alt stat membru.rn
rnSursa: PAIS II, Fenomenul migrationist din perspectiva aderarii Romaniei la UE