SUA ar urma să fie responsabile pentru mai mult de 80% din creşterea producţiei mondiale de petrol în următorii 10 ani şi tot atunci vor produce cu 30% mai multe gaze naturale decât Rusia, a declarat joi directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, transmite Reuters.
"Acest lucru va avea implicaţii asupra pieţei petrolului, preţurilor, fluxurilor comerciale, tendinţelor de investiţii şi aspectelor ce ţin de geopolitica energiei", a declarat directorul IEA, Fatih Birol, la conferinţa pe mediu organizată la ONU la Bonn. Potrivit lui Fatih Birol, SUA, a cărei industrie energetică înregistrează în prezent o relansare graţie dezvoltării tehnologiilor de fracturare hidraulică, ar urma să devină, pe termen lung, "lider incontestabil al producţiei mondiale de petrol şi gaze naturale".
Pe de altă parte, Birol a declarat că IEA se aşteaptă ca pieţele petroliere să se echilibreze în 2018 dacă cererea de petrol va rămâne la fel de robustă cum este în prezent şi dacă Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi vor prelungi acordul de reducere a producţiei.
În ultimul său raport lunar, IEA şi-a redus estimările privind cererea mondială de petrol cu 100.000 de barili pe zi pentru acest an şi anul următor, până la 1,5 milioane barili pe zi şi respectiv 1,3 milioane barili pe zi.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
AGERPRES