Dezvoltatorul israelian Platinum Group a recurs la o reducere de 15.000 de euro din preţul apartamentelor rămase la vânzare în cadrul ansamblului Vitan Platinum Towers din Bucureşti, ofertă valabilă de la 1 septembrie pentru persoanele care se încadrează în programul „Prima Casă“, potrivit unui anunţ făcut de companie.

Platinum a vândut deja 82% din cele 313 apartamente de care dispune proiectul din Vitan, doar 75 dintre acestea fiind deja finalizate. Dezvoltatorul are la vânzare garsoniere, apartamente cu două şi trei camere.

De la 91.900 la 76.900 de euro

Pentru a primi discount-ul de 15.000 de euro din preţul locuinţei, cumpărătorul trebuie să vină cu un avans de 19.900 de euro. Astfel, pentru un apartament cu două camere al cărui preţ este de 91.900 de euro, după plata avansului şi primirea aprobării de credit prin „Prima Casă“ se aplică reducerea de 15.000 de euro.

„Păstrând plafonul programului Prima Casă, specialiştii au estimat că potenţialul client, o familie cu venituri medii,  poate obţine un împrumut bancar de 57.000 de euro şi că a economisit deja 19.900 de euro. Pentru fiecare dintre apartamentele achiziţionate astfel prin programul Prima Casă, cumpărătorul va beneficia de un discount considerabil din partea dezvoltatorului: 15.000 de euro“, a declarat Valentin Tănase, vicepreşedintele Platinum Group.

Construcţia proiectului Vitan Platinum Towers a început în luna martie 2007 şi va cuprinde patru blocuri de 13, 15 şi 17 etaje, cu un total de 313 apartamente şi 300 de locuri de parcare. Complexul implică o investiţie de circa 35 de milioane de euro şi este construit de Antrepriza Generală de Construcţii Carpaţi.

Compania cu capital israelian mai deţine două terenuri în Bucureşti pe care intenţionează să dezvolte alte 2.000 de locuinţe, în urma unei investiţii estimate la 200 de milioane de euro.

Metode inovative de vânzare a locuinţelor

În ultima perioadă, majoritatea dezvoltatorilor au ieşit pe piaţă cu metode de vânzare inovative pentru a atrage încrederea cumpărătorilor. Câteva exemple sunt posibilitatea de achiziţie a locuinţe doar cu buletinul, oferirea maşinii drept avans la casă sau posibilitatea de a sta cu chirie pentru o perioadă determinată, până la obţinerea unui credit.

Potrivit ultimelor date, până acum au fost aprobate 1.756 de cereri pentru programul „Prima Casă“, dintre care 753 s-au transformat în contracte pentru finanţare. Totodată, statul a emis 68 de promisiuni de garantare pentru achiziţia unor imobile aflate în construcţie.