Plafonarea adaosului comercial a generat scăderi de prețuri de până la 33%, anunță ministrul Florin Barbu
Plafonarea adaosului comercial a generat scăderi de prețuri de până la 33% pentru cele 17 categorii de produse incluse în mecanism, pe parcursul perioadei iunie 2023 – decembrie 2024, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii, vineri, în cadrul emisiunii Talk B1.
Ministrul Agriculturii a fost întrebat despre prețurile de la raft și a explicat că, în contextul plafonării adaosului comercial, măsura aprobată prin ordonanța emisă de Guvernul României și adoptată de Parlament, valabilă până la 30 iunie, au avut loc scăderi semnificative de prețuri.
Potrivit raportului lunar al Consiliului Concurenței către Ministerul Agriculturii, comparând începutul lunii iunie 2023 cu luna decembrie 2024, prețurile pentru cele 17 categorii de produse vizate au scăzut cu procente între 7% și 33%.
„Dacă vorbim de plafonarea adaosului comercial, și a fost aprobată ordonanța pe care noi am dat-o în Guvernul României, a fost aprobată în Parlamentul României, și este valabilă până pe 30 iunie, pot să vă spun că, raportarea Consiliului Concurenței pe care o fac lunar către Ministerul Agriculturii pentru cele 17 categorii de produse, scăderile sunt semnificative.
Dacă vorbim la începutul lunii iunie 2023 comparativ cu luna decembrie 2024, sunt scăderi cu procente între 7% și 33% pe cele 17 categorii de produse”, a declarat Ministrul Agriculturii.
Avem 17 categorii de produse plafonate
Florin Barbu a menționat că cele 17 categorii de produse sunt consumate de mai mult de 50% din populația României și sunt destinate persoanelor cu venituri mici și medii. El a subliniat că plafonarea adaosului comercial a avut efecte pozitive, iar acest lucru a fost confirmat și de către Consiliul Concurenței.
„Cele 17 categorii de produse sunt consumate de peste 50% din români. Aceste categorii de produse sunt folosite pentru români care au venituri mici și medii, deci plafonarea adaosului comercial și-a produs efecte, lucru confirmat și de către Consiliul Concurenței”, a continuat Florin Barbu.
Florin Barbu a explicat că, dacă în iunie 2023 prețul unui litru de ulei era între 12 și 13 lei într-un magazin de retail, în prezent acesta se vinde între 6 și 7 lei.
De asemenea, referindu-se la franzela de 300 de grame inclusă în cele 17 produse, ministrul a menționat că prețul acesteia era de 2,3 lei pe 15 iunie, iar acum variază între 1,5 și 1,7 lei în magazinele de retail.
„Dacă în iunie 2023 mergeam într-un magazin de retail și cumpăram 1 litru de ulei cu 12-13 lei, în momentul de față în magazinele de retail 1 litru de ulei este între 6 și 7 lei.
Dacă vorbim de franzelă de 300 de grame, care este trecută în cele 17 produse, prețul franzelei în iunie, în 15 iunie, era la 2,3 lei, în momentul de față prețul franzelei în magazinele de retail este undeva între 1,5 și 1,7 lei”, a adăugat Florin Barbu pentru B1TV.
Barbu atenționează că există practice neloiale față de produsele românești
Florin Barbu a explicat că, pe lângă plafonarea adaosului comercial, Ministerul Agriculturii a înființat un comitet de lucru care include Ministerul Agriculturii, Consiliul Concurenței și ANAF, având ca scop monitorizarea tuturor produselor agroalimentare din România.
Ministrul a precizat că 12 produse au fost date în analiza Consiliului Concurenței, deoarece, conform informațiilor și datelor deținute de minister, există practici comerciale neloiale pe piață, ceea ce face ca produsele românești să aibă adaosuri comerciale mai mari decât cele importate, care beneficiază de adaosuri mai mici.
„În paralel cu plafonarea adaosului comercial, am constituit la nivelul Ministerului Agriculturii un comitet de lucru, din care fac parte Ministerul Agriculturii, Consiliul Concurenței, ANAF, pentru toate produsele agroalimentare din România și am dat în analiză Consiliului Concurenței 12 produse.
Pentru că în piață, din informațiile pe care le am și din datele pe care le are Ministerul Agriculturii, sunt anumite practici comerciale neloiale astfel încât produsele românești au un adaos comercial mai mare față de produsele care vin din import cu un adaos comercial mai mic”, a mai spus ministrul Florin Barbu.