Așadar, înaltul oficial din Ungaria și-a reiterat opoziția față de actualul model european construit la Bruxelles. În opinia lui Viktor Orban, Uniunea Europeană trebuie mai degrabă schimbată, decât părăsită.
Premierul din Ungaria spune că UE trebuie schimbată
De asemenea, acesta și-a exprimat din nou opoziția față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, conform Reuters. Dilema declanşării negocierilor de aderare cu Ucraina se afla pe agenda UE la summitul de luna viitoare.
„Corectarea promisiunii greşite de a începe negocierile (de aderare la UE a Ucrainei) va fi de asemenea sarcina noastră, întrucât Ucraina este la ani lumină de UE acum”, a declarat Viktor Orban, potrivit sursei menționate.
Acest a subliniat și că va lupta împotriva tentativelor UE de a muta migranţi în Ungaria.
Viktor Orban a început săptămâna aceasta campania pentru alegerile europene
Sursa menționată amintește că Viktor Orban a început săptămâna aceasta campania pentru alegerile europene din iunie anul viitor. Guvernul maghiar i-a îndemnat vineri pe cetăţenii săi să completeze un chestionar cu mai mult subiecte importante.
Printre altele, aceștia sunt întrebați dacă UE ar trebui să aloce mai multe fonduri pentru Ucraina sau să înceapă negocierile de aderare cu acest stat.
„Vom rezista ideilor nebuneşti ale birocraţilor de la Bruxelles, invaziei migranţilor, propagandei de gen şi vom rezista iluziilor privind războiul (din Ucraina) şi aderarea nepregătită la UE a Ucrainei”, le-a spus Viktor Orban membrilor din partidul său.
Ucraina ar putea fi blocată în traseul ei de aderare la Uniunea Europeană
Amintim că un oficial european a spus, sub rezerva anonimatului, că Ucraina ar putea fi blocată în traseul ei de aderare la Uniunea Europeană. La jumătatea lunii decembrie, Ucraina va avea șansa de a fi invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Surse de la nivelul UE spun că acest lucru ar putea fi în pericol.
În plus, drept urmare, Kievul ar putea rămâne și fără ajutorul suplimentar de 50 de miliarde euro. Oficialitatea europeană susține că nu există un acord în această privință, potrivit Reuters.
Aceeași sursă din interiorul UE anunță că instituția europeană ar putea „schimba foaia” în ceea ce privește Ucraina. Se pare că, în curând, am putea vedea o trecere de la „a sta alături de Ucraina atât timp cât e nevoie”, către un posibil refuz de a acorda sprijinul suplimentar pentru Kiev.
Reprezentanții UE par că nu mai pot susține războiul din Ucraina, potrivit sursei. Despre aceasta știm că este implicată în pregătirea summitului din 14-15 decembrie, de la Bruxelles.