Cu toate că în semestrul I al anului 2011 era de aşteptat o evoluţie pozitivă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fundamentată pe temperarea ritmului de creştere a insolvenţelor, datele statistice arată că începutul de an a fost unul deosebit de dificil.
Această situație vine după ce în primul trimestru se înregistrase o scădere a numărului de firme intrate în procedura de insolvenţă cu aproximativ 17%.
Totuși, în primele șase luni, numărul total al insolvențelor, conform unui studiu Coface pe baza datelor Registrului Comerțului, a fost de aproape 11.000, similar celui din semestrul I al anului trecut. În opinia lui Arin Stănescu, președintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), acest număr de dosare nu e unul elocvent pentru a ne da seama încotro se îndreaptă economia. În prezent, există foarte multe dosare pentru care cererile au fost depuse anul trecut. Foarte important este şi tipul firmelor ce au ajuns să apeleze la procedura de insolvenţă. Dacă societatea este mare şi are un număr important de salariaţi aceasta va genera şomaj pe măsură şi blocaje foarte mari în economie. Din acest punct de vedere, şeful UNPIR consideră că în 2011 au intrat mai puţine societăţi mari în procedura insolvenţei faţă de anul trecut.
Cum ajung firmele pe marginea prăpastiei
Florian T., managerul unei tipografii outdoor ce a fost clasată în momentul de vârf economic pe primele locuri la nivel naţional şi european a fost nevoit să închidă porţile afacerii în aprilie. Povestea lui este comună multor firme: şi-a îndeplinit obligaţiunile contractuale la timp, dar, la un moment dat, nu a mai încasat facturile şi i-au scăzut semnificativ comenzile noi. La început a rămas în urmă cu plata ratelor bancare, urmate de taxele la stat şi plățile către furnizori. A intrat într-un cerc  vicios din care toţi au avut de pierdut. Managerul tipografiei consideră că, în momentul în care firmele intră într-un impas financiar, statul ar trebui să le ajute, nu să le penalizeze cu 1% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii TVA, facturată, dar neîncasată.
Cum ar putea ajuta statul firmele în dificultate
Statul poate să ajute societăţile aflate în dificultate. Şi ar putea face asta dacă şi-ar achita obligaţiile la timp şi nu ar mai există arierate în sistem. În opinia lui Stănescu, arieratele din sistem, cauzate inclusiv de societăţile cu capital majoritar de stat care nu îşi respectă obligaţiile financiare, reprezintă una din cauzele importante ale declanşării procedurii de insolvenţă. Dacă în ultima perioadă şi sub presiunea FMI, statul a început să îşi mai achite din datorii, s-au luat şi  măsuri de ordin fiscal, precum eşalonarea pe cinci ani a datoriilor, în anumite condiţii. Acest lucru poate fi considerat un ajutor de către unele societăţi aflate în dificultate financiară, dar care nu sunt în stare de insolvenţă şi pot prezenţa anumite garanţii sau se încadrează în anumiţi parametri.
Avocatul Cătălin Dinu spune că pentru firmele din această categorie există şi proceduri mai puţin cunoscute, precum concordatul preventiv şi mandatul adhoc. Trebuie specificat însă că mandatul adhoc nu acordă niciun fel de protecţie legală debitorului, acţiunile împotriva sa neputând fi stopate.
Doar 4% din firme apelează la reorganizare
„Când o firmă ajunge în acest impas trebuie să ştie la ce să se aştepte“, spune Arin Stănescu. Potrivit lui, majoritatea celor care apelează la procedura insolvenței ajung la faliment. Doar 4% din dosarele depuse încearcă un plan de reorganizare, însă foarte puţini dintre aceştia duc planul până la capăt. Acest fenomen reiese și din datele aferente anului trecut, potrivit cărora, din 24.000 de dosare care erau pe rolul instanței, mai puțin de 1.000 vizau reorganizarea, iar din acestea „cel mult jumătate vor putea fi salvate“, spune Stănescu.
Un exemplu în acest sens este cel al retailerului Flanco, care, la câteva luni după depunerea planului de reorganizare, a reuşit să atingă o cotă de piaţă mulţumitoare.  În opinia preşedintelui UNPIR,  singurii câştigători din cursa datoriilor sunt firmele pe care criza le-a găsit bine pregătite, în sensul că erau pe picioarele lor, în rest, piaţa s-a curăţat. Se pare că, nici măcar administratorii judiciari şi lichidatorii nu au de câştigat de pe urma dosarelor de insolvenţă, „pentru că 96%  înseamnă lichidare, lichidarea înseamnă vânzare de active, ori ce vânzare de active? Noi nu reuşim să vindem mai nimic“, spune Stănescu.