IFA 2008: Consumatorul vrea să mănânce sănătos şi să doarmă bine

Suntem dependenţi de gadgeturi şi asta s-a văzut cel mai bine la târgul mondial al industriei de electronice şi electrocasnice. Există un loc unde, din 1924 încoace, greii industriei de electronice îşi încleştează armele - a se citi produsele de top - în încercarea de a convinge consumatorul că fiecare dintre ei e cel mai bun. La început, doar producătorii europeni şi-au dat întålnire la IFA (Internationale Funk-Austellung - Tårgul Internaţional de Radio) Berlin,

Suntem dependenţi de gadgeturi şi asta s-a văzut cel mai bine la târgul mondial al industriei de electronice şi electrocasnice.

Există un loc unde, din 1924 încoace, greii industriei de electronice îşi încleştează armele – a se citi produsele de top – în încercarea de a convinge consumatorul că fiecare dintre ei e cel mai bun. La început, doar producătorii europeni şi-au dat întålnire la IFA (Internationale Funk-Austellung – Tårgul Internaţional de Radio) Berlin, pe vremea cånd produse electronice se numeau doar radiourile. Treptat însă, evenimentul s-a transformat în cel mai mare tårg internaţional dedicat produselor electronice, iar din acest an, pe lista participanţilor s-au adăugat şi producătorii de electrocasnice, care au avut parte de tratament special, peste 25.000 de metri pătraţi de expoziţie dedicată.

De la cel mai performant televizor cu ecran plat şi pånă la ultimul răcnet în materie de roboţi de bucătărie şi filtre de cafea, capabile să producă zeci de combinaţii şi reţete, la IFA găseşti orice. „Nu e un eveniment tehnologic tradiţional şi mă bucur că din acest an este prezent şi sectorul de home-appliances, aici nu mai vorbim de cutii, de hardware, ci de life-style, despre cum vor consumatorii să-şi trăiască viaţa“, încearcă Andrea Ragnetti, noul CEO al diviziei de Consumer Life-style al Philips, să explice noul concept. Pentru Philips, care a ieşit recent de pe piaţa nord-americană de televizoare prin licenţierea desfacerii produselor sale către compania Funai, conceptul vine mănuşă.

Designul face diferenţa

În lupta cu japonezii şi coreenii, compania olandeză se repliază şi se concentrează pe segmentele unde poate face diferenţa, produse din segmentul health şi pe divizia de corpuri de iluminat. „Consumatorii sunt interesaţi acum de concepte, vor să mănånce sănătos şi să doarmă bine, asta caută ei la produsele electrocasnice. Şi, acum mai mult decåt oricånd, sunt interesaţi de design“, adaugă Ragnetti.

Dincolo de explicaţiile oficialului Philips, e mai mult decåt evident că pe segmentul TV japonezii şi coreenii au scăpat în poziţii de lideri detaşaţi. Iar Berlinul a fost anul acesta teatrul de operaţiuni de pe frontul războiului pentru supremaţie pe piaţa home-entertainmentului. LG Electronics şi-a anunţat strategia de business şi obiectivele pentru divizia de display-uri, care urmăresc o creştere de 30% a vånzărilor, pånă la 20 de miliarde de dolari, şi o triplare a productivităţii pånă în 2010. „Competiţia s-a intensificat ca urmare a maturizării segmentului de televizoare cu ecran plat“, avertizează Simon Kang, preşedinte şi CEO al Companiei Digital Display a LG Electronics. „Cu toate acestea, credem că activităţile de marketing adaptate pentru fiecare piaţă ne vor susţine produsele care îmbină designul cu tehnologia, asiguråndu-ne diferenţierea faţă de competitori“, adaugă el. Într-adevăr, cuvåntul de ordine pare să fie designul, iar eforturile tuturor producătorilor se concentrează în această direcţie. Nimeni nu explică mai bine această tendinţă decåt Howard Stringer, boss-ul gigantului Sony. „La urma urmei, toţi vindem, mai mult sau mai puţin, aceleaşi produse. Deci, cum ne diferenţiem?“.

Nu întåmplător, la IFA, de departe, cel mai impresionant stand şi cel mai mare stand ridicat vreodată la tårg, a fost cel al Sony. La CeBIT, tårgul internaţional de IT&C, Sony de abia şi-a făcut simţită prezenţa în ultimii ani. „E o demonstraţie că piaţa europeană a devenit foarte importantă pentru noi. Investim pentru a deveni mai prezenţi aici. În Europa de Vest am înregistrat scădere, dar avansul din Europa de Est, de două cifre, ne-a asigurat o creştere pe ansamblu de 9%“, explică Stringer importanţa bătrånului continent în ecuaţia globală a Sony. Japonezii vor ataca Europa cu cel mai subţire TV LCD din lume (9,9 mm) – Bravia ZX1, televizorul cu cel mai rapid frame rate (200 Hz) – Bravia Z4500, primul televizor LCD din lume cu funcţie Picture Frame şi conexiune wireless HD integrată – Bravia EX1, primul TV din Europa cu ecran OLED – XEL-1, noua serie de mp3 playere Walkman şi o nouă gamă de playere blue-ray, dar şi un nou concept, cel de dispozitive electronice care se vor conecta între ele printr-o reţea wireless de acasă. „Acest concept este important pentru noi, conectarea fără fir a electronicelor ne va asigura un avantaj faţă de competiţie“, spune Stringer. Dar nici nu s-au stins bine ecourile lansării produselor Sony, că la standul Samsung s-a şi creat agitaţie. Motivul? Lansarea unui TV OLED mai mare decåt cel al lui Sony (32 faţă de 24 de inci), noua serie de LCD TV cu cel mai bun contrast de pe piaţă şi un nou concept, nici mai mult nici mai puţin decåt conectarea electronicelor de acasă nu doar între ele, ci şi cu laptopul sau telefonul mobil!

Aşadar, bătălie la sånge, din care va cåştiga consumatorul, care, aşa cum opina CEO al Sony, în momente de criză probabil că ultimul lucru la care vrea să renunţe este TV-ul…

«În Europa de Vest am înregistrat o uşoară scădere, dar avansul din Europa de Est, de două cifre, ne-a asigurat o creştere pe ansamblu de 9%.»
Howard Stringer, CEO, Sony Corporation

CALATORIE ÎN TIMP
De la primele radiouri şi televizoare şi pånă la Rolly, oul înaripat care redă muzică ambientală, industria a făcut un salt uriaş, echivalent cu trecerea de la stricta utilitate la conceptul de life-style

RECORDURI DOBORÅTE LA BERLIN
IFA a atras în acest an peste 220.000 de vizitatori din 126 de ţări, iar 66% din aceştia au venit din afara Germaniei. S-au încheiat contracte de peste trei miliarde de euro. Cei 1.245 de expozanţi s-au întins pe 122.000 de metri pătraţi