IFA 2013: LG lansează prima tabletă de 8 inch cu ecran Full HD

Sud-coreenii de la LG vor prezenta în cadrul târgului IFA 2013 din Berlin tableta LG G Pad 8.3, prima tabletă de 8 inch cu display Full HD.

LG G Pad este echipată cu un ecran 1.920 x 1.200 WUXGA (Widescreen Ultra Extended Graphics Array) capabil să afişeze imagini de calitate superioară faţă de un display standard Full HD. Tableta include un procesorul Qualcomm Snapdragon 600 de 1.7 GHz, 2 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 5 MP pe spate şi 1,3 MP pe faţă şi sistem de operare Android Jelly Bean 4.2.2.

„LG G Pad 8.3 vine în completarea gamei noastre de smartphone-uri G Series şi are rolul de a consolida gama LG premium compusă din cele mai avansate dispozitive,” a declarat Dr. Jong-seok Park, preşedinte şi CEO al LG Electronics Mobile Communications Company.

În ciuda display-ului mare, LG G Pad 8.3 dispune de dimensiuni reduse care permit utilizatorului să ţină tableta confortabil într-o singură mână. Aceste dimensiuni sunt rezultatul studiilor realizate de către LG în rândul consumatorilor, studii privind mărimea optimă a unei tablete. În ciuda portabilităţii ridicate a tabletei, aceasta dispune de o puternică baterie de 4600mAh care face posibilă utilizarea pentru un timp îndelungat, dar păstrează greutatea la un nivel scăzut, de doar 338g.

Prin intermediul aplicaţiei QPair, fiecare apel sau mesaj primit pe smartphone va apărea şi pe G Pad, creând astfel o experienţă unică. Utilizatorii pot apoi răspunde prin intermediul LG G Pad 8.3. QPair poate permite tabletei G Pad să se conecteze chiar şi la smartphone-urile sau tabletele altor producători (OS Jelly Bean recomandat). Notiţele create cu ajutorul QMemo pot fi salvate direct pe smartphone-ul ultilizatorului şi pot fi partajate de pe aceste dispozitive.

LG G Pad 8.3 va fi disponibilă global în toate pieţele cheie, precum America de Nord, Europa şi Asia, precum şi în alte regiuni începând cu al patrulea trimestru al 2013. Preţul va fi anunţat la momentul lansării.
Specificaţii:

•    Procesor: 1.7 GHz Quad-Core Qualcomm Snapdragon 600
•    Ecran: 8.3 inch WUXGA (1.920 x 1.200 pixeli / 273 ppi)
•    Memorie: 16GB eMMC
•    RAM: 2GB LPDDR2
•    Cameră foto: Spate 5.0MP / Față 1.3MP
•    Baterie: 4.600mAh
•    Sistem de operare: Android Jelly Bean 4.2.2
•    Dimensiuni: 216.8 x 126.5 x 8.3mm
•    Greutate: 338g
•    Culori: Negru / Alb