Perspectiva economiei zonei euro în următoarele şase luni rămâne neschimbată, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar în următoarea perioadă redresarea ar urma să se îmbunătăţească, a anunţat joi Institutul de cercetare economică Ifo din Germania.
Totuşi, Ifo avertizează că situaţia din statele cu probleme din zona euro – Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Cipru – se va modifica foarte puţin în următoarele luni, comparativ cu trimestrul patru din 2013 şi va rămâne la nivelul înregistrat în timpul crizei.
În Belgia, Irlanda şi Olanda, situaţia economică s-a îmbunătăţit, dar rămâne nefavorabilă în Finlanda şi Franţa, apreciază analiştii Ifo.
Germania, unde situaţia economică continuă să se îmbunătăţească, are cele mai bune perspective în următoarele luni, iar mulţi analişti apreciază că şi Austria evoluează bine. Letonia, care a introdus euro la 1 ianuarie 2014, şi Estonia sunt printre puţinele state din zona euro unde actuala situaţie economică este satisfăcătoare la toţi indicatorii.
Aşteptările Ifo pentru următoarele şase luni rămân la un nivel ridicat în aproape toate statele din zona euro, cu excepţia Greciei şi Franţei, unde experţii sunt mai pesimişti decât în urmă cu trei luni. Singurul stat unde experţii se aşteaptă la o deteriorare a economiei este Ciprul.
Rata estimată a inflaţiei în zona euro este de 1,5% în 2014, uşor sub nivelul de 1,7% prognozat pentru 2013. În timp ce experţii se aşteaptă ca în următoarele şase luni rata dobânzii să rămână stabilă în zona euro, majoritatea celor care au răspuns la studiul Ifo se aşteaptă la majorarea dobânzilor.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în luna ianuarie 2014, până la 0,7%, de la nivelul de 0,8% înregistrat în decembrie 2013, arată o estimare preliminară publicată recent de Oficiul european de statistică (Eurostat).
În urma acestei scăderi, rata anuală a inflaţiei în zona euro a revenit la nivelul din luna octombrie 2013, când zona euro a înregistrat cea mai scăzută inflaţie din ultimii patru ani. Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca preţurile de consum în zona euro să crească uşor, până la 0,9% în ianuarie, un nivel care este mult sub ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană.
Deşi preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat luna trecută că deflaţia nu este o ameninţare pentru zona euro, unele dintre statele membre suferă deja de deflaţie, iar Fondul Monetar Internaţional a tras un semnal de alarmă faţă de riscul unei scăderi prelungite a preţurilor de consum. O inflaţie scăzută complică sarcina Băncii Centrale Europene de a sprijini relansarea fragilă a economiei blocului comunitar.
În decembrie, BCE a îmbunătăţit estimările de creştere a economiei zonei euro la 1,1% în acest an.
SURSA: Agerpres