Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu! Decizia luată de judecătorii de la Chișinău

Sursa: Dreamstime

Fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va rămâne în continuare în arest la domiciliu. Decizia a fost luată marți, 21 iunie, de către judecătorii de la Judecătoria Chișinău.

Judecătoria Chișinău a decis prelungirea măsurii preventive sub forma de arest la domiciliu în privința fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru încă 30 de zile.

Potrivit lui Igor Dodon, procurorii au prezentat trei blocuri de argumente care au stat la baza deciziei de azi prevind prelungirea măsurii preventive: martori noi în dosar, faptul că acesta locuiește cu soția care la fel are statut de învinuit în dosarul „kuliok” și discuțiile cu presa și postările pe rețele sociale.

„Regret că procurorii au luat decizia să preseze în continuare membrii familiei. De exemplu, presează cumnatul meu care nu a făcut nimic. Are confirmare financiară la toate investițiile sale”, a spus Igor Dodon, potrivit deschide.md

Igor Dodon lansează acuzații dure la adresa Maiei Sandu

De asemenea, Igor Dodon a lansat mai multe acuzații la adresa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, dar și a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, despre care spune că ar sta în spatele acestui dosar.

Totodată, Igor Dodon susține că va contesta decizia primei instanțe la Curtea de Apel.

Amintim că la data de 24 mai 2022, autoritățile au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Atunci Igor Dodon și cumnatul acestuia, Petru Merineanu, au fost reținuți. Ulterior, la data de 26 mai, Igor Dodon a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar cumnatul său a fsot plasat în arest în izolator.

Igor Dodon susține că este nevinovat

Igor Dodon susține că este nevinovat și este gata să colaboreze cu organele de anchetă.

„Consider acest dosar politic la comanda conducerii de vârf al statului, și în special a doamnei Maia Sandu care mi-a fost oponentă la două scrutine prezidențiale. Este un dosar politic, cu regret”, a spus Igor Dodon, la sfârșitul lunii mai.

Președintele de onoare al PSRM a criticat procurorii care se ocupă de caz, susținând că aceștia nu ar avea experiență necesară.

„Legea presupune că procurorul anticorupție trebuie să aibă experiență de 4 ani, iar dumnealui are în jur de 3 ani”, a spus el.

Procurorii au anunțat că se vor conforma deciziei instanței.

„Este o decizie a instanței pe care trebuie să o respectăm și ne vom conforma”, a declarat anterior Eugenia Zubco.

Fostul președinte al Republicii Moldova este suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită.