În urma activităţilor, au fost constatate 776 de infracţiuni, iar 163 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 60 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.400.000 de lei, şi au fost confiscate bunuri de peste 72.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 106 infracţiuni. Au fost reţinute 459 permise de conducere şi au fost retrase 191 de certificate de înmatriculare. AGERPRES