IGPR: Peste 15.000 de sancţiuni aplicate şoferilor care depăşesc viteza sau nu poartă centura la volan

Poliţiştii rutieri au constatat aproape 270 de infracţiuni şi au aplicat peste 15.000 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care încalcă regimul legal de viteză, nu folosesc centura de siguranţă sau utilizează telefonul mobil în timpul mersului.

 

Au fost reţinute 276 permise în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h.

'În perioada 5 – 6 august, poliţiştii de la rutieră şi cei de la ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au desfăşurat activităţi, la nivel naţional, pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere', se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis luni AGERPRES.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi 1.867 de poliţişti, dintre care 1.100 din cadrul structurilor de poliţie rutieră şi 767 de la ordine publică.

Au fost aplicate în total 15.339 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 3.568 pentru nefolosirea centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de retenţie omologate şi 578 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului fără dispozitiv sau accesorii de tip 'mâini libere'.

Cele mai multe sancţiuni – 7.056 – au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în 276 dintre cazuri fiind reţinute permisele în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h.