Vești proaste pentru acești angajați. Se anunță o reformă nstituțională. Mai multe persoane vor fi date afară. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Digitalizării, Tánczos Barna. Cine sunt cei vizați de noua măsură?
La finalul ședinței de Guvern de luni, ministrul interimar al Digitalizării, Tánczos Barna, dă o veset proastă mai multor angajați. Mai exact, acesta a anunţat că la Poşta Română sunt bani pentru salarii, însă există şi un plan de restructurare, iar o anumită parte din personalul acestei companii va fi disponibilizat.
Este vorba despre o reformă instituțională, adaugă ministrul.
„Sunt bani, cu siguranţă fondul de salarii este asigurat. La Poşta Română se discută despre o reorganizare, o reformă instituţională care va fi pusă în practică de conducerea executivă. Fondul de salarii este asigurat, poştaşii îşi vor primi salariile”, a declarat Tánczos Barna, la finalul şedinţei de Guvern.
Întrebat despre numărul angajaților care vor pleca din companie și când ar urma să se întâmple acest lucru, Tánczos Barna a precizat că cei din conducerea companiei Poşta Română vor comunica aceste lucruri, decizia finală nefiind luată încă.
Totodată, el a subliniat faptul că este nevoie de o companie reorganizată, dar și flexibilă care să răspundă în fața nevoilor pieței.
„Este o analiză, nu s-a luat o decizie fială. Există un plan de restructurare, decizia finală cu privire la disponibilizări nu s-a luat. O să primim un număr de personal care va fi disponibilizat, aştept o cifră de la conducerea executivă. Cel mai important este ca Poşta Română să fie o companie care se reorganizează şi este suficient de flexibilă ca să răspundă la nevoile pieţei”, a declarat ministrul.
Poșta Română modernizează rețeaua poștală
Amintim faptul că la finele săptămânii trecute, Poșta Română făcea un pas mare spre modernizarea rețelei. Au fost luate peste 1.000 de computere, urmând să fie distribuite în mai multe oficii din țară.
„Poşta Română a finalizat prima etapă a planului de modernizare a reţelei poştale cu tehnică de calcul de ultimă generaţie. Un prim lot de 1.100 de computere a fost deja recepţionat de către operatorul naţional de servicii poştale şi urmează a fi distribuit pentru dotarea oficiilor din ţară”, informează compania.
Tot atunci, compania anunța că procedura privind modernizarea reţelei poştale cu tehnică de calcul nouă, calculatoare şi imprimante, va atinge un nivel total al investiţiilor de peste 10 milioane lei, fără TVA. Următoarea etapă a livrărilor care urmează a fi efectuate de către furnizor va fi finalizată prin recepţionarea lotului final de 2.400 de calculatoare, până la sfârşitul lunii octombrie. Echipele tehnice ale Poştei Române vor instala, până la finalul lunii decembrie, toate computerele, în 1.545 de oficii poştale.
Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române declara atunci că pasul este unul extrem de important pentru strategia companiei și pentru dezvoltarea acesteia, fără a face însă referire la disponibilizări în rândul angajaților.
“Facem, astăzi, primul pas important din strategia de business a Poştei Române, în care eforturile de retehnologizare şi digitalizare sunt esenţiale pentru dezvoltarea companiei, în special, pe piaţa serviciilor financiare şi de transfer de bani. Mă refer aici la parteneriatul pe care îl avem cu Ria Money Transfer, unul dintre partenerii importanţi în ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor de transfer de bani.
În mod evident, pentru mine, o satisfacţie în plus este aceea că, prin această dotare tehnologică, reuşim să asigurăm îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru colegii mei din reţeaua poştală, care, zi de zi, sunt în contact direct cu clienţii”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.