Îi ia în Armată!
În perioada 25-29 septembrie, în Republica Moldova urmează să se desfășoare exerciții ale Armatei Naționale. Așadar, cetățenii moldoveni aflați în rezervă vor primi somații în acest sens, după locul de reședință.
Aceste exerciții au scopul de a testa abilitățile rezerviștilor. În cadrul evenimentului, aceștia vor lua la cunoștință de echipamentele, tehnica și armamentul Armatei Naționale, mai precizează sursa citată.
Potrivit NewsMaker, în Republica Moldova au avut deja loc exerciții militare în lunile aprilie, mai și iunie la centrele de pregătire ale Ministerului Apărării al Republicii.
Modernizarea Armatei Naționale a Republicii Moldova
Cu ocazia Zilei Armatei Naționale, președintele țării, Maia Sandu, a vorbit în mesajul său despre modernizarea forțelor armate cu ajutorul resurselor interne și a „partenerilor strategici”. De asemenea, liderul de la Chișinău a numit Rusia drept sursă de instabilitate pentru țară. Aceasta a mai subliniat faptul că România este un „apărător important”.
„Rusia va continua să fie o sursă de instabilitate pentru noi. Ați văzut cum, în acest an, forțele ruse au încercat să destabilizeze situația din Republica Moldova, până la încercarea de a răsturna Guvernul constituțional. Pe de altă parte, suntem norocoși că România sprijină Republica Moldova. Ea este un apărător important care sprijină politica noastră externă”, a declarat Maia Sandu.
Marcel Ciolacu, întrevedere cu Maia Sandu
Vă amintim că miercuri, pe 6 septembrie, premierul român Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Discuțiile au avut loc în marja Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări.
„Premierul român a apreciat participarea preşedintei Republicii Moldova la acest eveniment internaţional. România susţine ferm solicitarea Chişinăului de a se asocia acestui format de cooperare, care vizează, între altele, identificarea modalităţilor concrete de a angaja Republica Moldova şi Ucraina în proiecte menite să sporească gradul de interconectivitate în domeniile energiei, transporturilor şi digital din regiune”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Cei doi oficiali au evaluat stadiul relaţiilor bilaterale şi au apreciat nivelul „excelent” al cooperării. De asemenea, au manifestat întreaga deschidere pentru continuarea dialogului, conform unui comunicat transmis de Guvern.
Premierul a menţionat că România a transferat recent prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, pentru finanţarea unor proiecte prioritare. În baza acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă, suma se ridică la 100 milioane de euro.
Fondurile din această primă tranşă au fost direcţionate către achiziţionarea de microbuze pentru transportul şcolar şi către proiecte de infrastructură şi dezvoltare locală (alimentare cu apă, canalizare etc).
Cel de-al 8-lea Summit al Inițiativei celor Trei Mări (I3M) va fi găzduit de Președintele României. Evenimentul are loc în data de 6 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni. Acesta va încheia mandatul țării noastre la coordonarea I3M pentru perioada iunie 2022 – septembrie 2023.