La învestirea noului premier Liz Truss cele mai lungi aplauze le-a primit Johnson - dar care e adevărata lui moștenire? „Glorie lui Borisconi - cunoscut până acum drept Alexander Boris de Pfeffel Johnson”, așa l-am descris în 2012 când a „câștigat” atât de multe laude pentru Jocurile Olimpice de la Londra, scrie Suzanne Moore în noua sa opinie din The Telegraph.
Îi va duce cineva dorul lui Boris după ce va fi plecat?
„Ideea ca el să fie lider al partidului e terifiantă chiar și pentru mulți din formațiunea lui. Această individualitate haotică neglijentă e atractivă într-un mod superficial, dar pentru ce-și dorește el puterea?”, mă întrebam în urmă cu atât de mulți ani.
Păi, după cum spunea Bonaparte, „Istoria e un set de minciuni asupra cărora s-a convenit” – și deja vedem cum istoria mandatului de premier al lui Johnson e rescrisă uluitor de repede. La ungerea lui Liz Truss cele mai îndelungate aplauze din încăpere au fost într-adevăr pentru el.
N-a fost de fapt chiar așa rău. Chiar așa?
Apărătorii lui îndrugă acolo ceva despre Ucraina – care, din nefericire, s-ar fi întâmplat oricum – și despre campania de vaccinare, pentru care avem a-i mulțumi lui Kate Bingham. Nu lui. Ah, și despre faptul că a fost cât pe-aci să moară pentru că a ignorat majoritatea recomandărilor de sănătate publică.
Dulce primejdie!
Ce i-a mai lăsat el de făcut hiperactivei conducătoare Truss: cam totul. În loc să rezolve măcar câte ceva legat de facturile apocaliptice la energie care vor epura firmele mici și indivizii vulnerabili, el s-a mulțumit să plece de două ori în vacanță. Lasă-i să mănânce fasole sleită și să se îmbrățișeze ca să-și țină de cald.
Aparent el are bani de făcut
Trebuie să-și „urce niște fân în pod”, spunea unul dintre colegii lui. Prieteni adevărați nu pare să aibă. Umblă vorba despre o revenire și o moțiune de cenzură contra lui Truss până la Crăciun.
Dacă ar fi avut chiar și cea mai mică urmă de conștiință nu s-ar fi gândit la nici un fel de revenire în viața publică – după ce a mințit în funcție. Nu i s-a spus întotdeauna „mințit”, ci „încălcare de reguli”, ca și cum așa ar fi ceva mai palpitant.
El nu a înfăptuit Brexit-ul. Nu complet. De Irlanda își mai amintește cineva? Nu ne-am luat înapoi controlul, dar în schimb ne-am cedat libertatea de circulație, în vreme ce cifrele imigrației au crescut. Spitale noi nu s-au construit. Dar unele școli se vor închide la iarnă, fiindcă nu-și vor permite facturile la căldură. Cadavrele s-au strâns grămezi, pentru că am adoptat carantina tardiv. Cadrele medicale demisionează în masă. Salariile au stagnat. A promovat un om în funcția de responsabil cu disciplina al partidului, deși știa că la adresa respectivului existau mai multe plângeri de comportament sexual inadecvat.
A petrecut în timpul carantinei și a mințit parlamentul în această privință [conform cutumei, un ministru prins că a mințit în parlament își dă demisia pe loc – n.trad.]. I-a determinat pe donatorii partidului să-i plătească renovarea propriului apartament. A acordat un titlu nobiliar fiului unui fost agent KGB. Iar toate acestea sunt lucruri normale pentru el. A refuzat să-și asume orice răspundere și a evitat presa. Miniștrii lui s-au comportat la fel.
Regulile sunt pentru oamenii mărunțiț
Da, dar uite, a obținut voturile unor alegători care votaseră întreaga lor viață cu laburiștii, unii care au văzut în el acea joie de vivre! El e anti-politicianul. I-a atras pe cei cu venituri mici dar aspirații mari, lăsând centrele universitare în mâna laburiștilor. Iată o realizare care trebuie să-i fie recunoscută: băiatul de la [colegiul de elită] Eton și din [clubul exclusivist] Bullingdon a transformat Partidul Laburist în formațiunea celor cu studii superioare.
A avut el vreodată intenția reală de a „egaliza în sus” [„levelling up”: ridicarea zonelor/segmentelor defavorizate fără a le afecta pe cele prospere – n.trad.]? El a guvernat de pe o zi pe alta și, firește, pandemia a impus ca statul să nu se contracte, ba din contră. A fost fără îndoială necesar și am văzut de cine am avut nevoie zi de zi pentru a ne menține la lucru și sănătoși.
Iar faptul că acei oameni cer acum o mărire de salariu nu e deloc surprinzător, dar e încă o problemă pe care el o lasă pe biroul succesoarei sale, într-un teanc de dosare care deja trebuie să se fi apropiat de tavan.
Nu pare că Johnson ar fi gândit câtuși de puțin pe termen lung
Nici măcar nu s-a prefăcut că ar avea vreun interes pentru treburile de zi cu zi ale guvernării, dar în schimb a apărut mereu cu vestă fluorescentă și bonetă, pretinzând că face munci pe care nu și-a imaginat vreodată că le-ar face. El a fost permanent în campanie electorală – dar numai pentru el însuși.
Mecanismele uzuale de control și echilibru asupra puterii politice n-au fost pentru el. Le-a rezolvat cu barosul. Acel lucru care l-a propulsat cândva la putere – excentricitatea – a devenit o trăsătură mai întunecată, modul lui de operare a fost un egotism rapace. Dacă vreo valoare care ne-a fundamentat de secole cultura politică i s-a pus în cale, a distrus-o în mod josnic.
Cale de întoarcere nu mai e. Au fost stricate multe lucruri care nu mai pot fi reparate. Faptul că Partidul Conservator l-a privit făcând toate acestea – ducând parlamentul cu zăhărelul și mințindu-l – și a rămas tăcut îi denotă disperarea. Deși toate aceste fărădelegi au fost fără rost, menite a-i salva doar lui pielea, cu o nepăsare deplină față de colegi. În definitiv, cui îi folosește un consilier de etică? Cu siguranță nu cuiva care s-a descotorosit de etică cu decenii în urmă.
Liam Byrne spunea că va regreta toată viața nota pe care i-a lăsat-o lui Cameron: „Mă tem că n-a mai rămas nici un ban”. Reginald Maudling, cancelarul conservator, se pare că i-ar fi spus lui Jim Callaghan în 1965: „Îmi pare rău să las așa o harababură, bătrâne amic”.
Oare ce notă i-ar lăsa Johnson lui Truss? Dacă ar fi avut vreun dram de conștiință i-ar fi scris „Qui totum vult totum perdit” – „Cel care-și dorește totul va pierde tot”.
Dar mai degrabă e vechiul „Veni, Vidi, Vici”. Vechea minciună. Care încă mai produce aplauze – îmi imaginez că din partea acelora care sunt disperați să creadă că nu au fost luați de proști. O, dar ați fost. Ați fost. Asta e moștenirea lui, arată The Telegraph.