UPDATE: Prețurile din catalogul IKEA de anul acesta rămân similare celor de anul trecut. În 2010, cand s-a lansat catalogul, prețurile erau cu 12% mai mici decat în cel precedent.
Anul acesta, noile game de produse se concentrează pe mobilarea spatiilor mici, în special pentru că, în urma unui studiu al IKEA, populația din România trăiește într-un spațiu mediu de 15-30 mp de persoană.
VEZI ȘI Cea mai scumpă canapea la IKEA: 6.000 de lei
«Cu ce mai vine nou acum IKEA? Ce produse mai lansează? Cum vor fi preţurile?» Sunt trei întrebări la care producătorii români, cei mai mulţi dintre ei având magazine proprii de desfacere, caută răspunsuri în această perioadă. „Din motive care ţin de politica companiei, nimic nu poate fi dezvăluit înainte de lansarea catalogului“, vine şi răspunsul din partea reprezentanţilor IKEA România, retailerul cu cele mai mari vânzări în anul de catalog IKEA 2010, pe piaţa locală, 327,4 milioane de lei.
Un lucru este cert: suedezii chiar au schimbat modul în care producătorii şi retailerii români îşi gândeau strategiile înainte de 2007. Şi nu sunt singurii. O contribuţie semnificativă a avut-o şi retailerul austriac kika, care a intrat în România în 2008. „În momentul intrării noastre pe piaţă, au apărut produse de mobilier moderne şi accesibile, iar acest lucru a forţat furnizorii locali să acorde atenţie pieţei globale, să încerce să vadă ce se întâmplă peste tot în lume, nu doar la nivel local“, spune acum Lars Lund, directorul general al kika România.
Reduceri de 40%-50%
Vrând-nevrând, producătorii locali trebuie să-şi adapteze strategiile de vânzări la cele ale concurenţei. „A fost nevoie să lansăm câteva promoţii cu reduceri de circa 40%-50% pentru a alimenta fluxul de numerar necesar producţiei, fără a apela la disputatele credite bancare“, detaliază Ioan Mărginean, unul dintre acţionarii majoritari ai producătorului Silvarom, care lucrează cu 35 de colaboratori pe vânzări. Şi Rus Savitar s-a concentrat, în ultimul timp, asupra reducerii de preţ, odată cu deschiderea de noi magazine sub brandul Casa Rusu.
Totuşi, nu se poate spune că ideea de „reducere de până la 50%“ încântă jucătorii locali. Este doar o mişcare strategică pentru a reuşi să crească volumul vânzărilor.
Cea mai scumpă canapea la IKEA: 6.000 de lei