IKEA lansează un nou catalog. Ce face kika în acest timp?

Ce nu fac retailerii de mobilă pentru fidelizarea clienților? În timp ce IKEA lansează astăzi un nou catalog, kika vrea să lanseze, în următoarele luni, un card de fidelitate pentru clienți, în paralel cu o promovare mai accentuată în mediul online.

”Această promovare pe mediul online va crește peste șase luni”, spune Lars Lund, Country Manager kika România, Croația și Serbia.
În încercarea de a atrage un număr mai mare de clienți, magazinul din Militari a redus chiar și preţurile pentru livrările la domiciliu: între 40-60%.
Nu de alta, dar vânzările kika, de la începutul anului, au fost ușor sub vânzările anului trecut.
”Din datele înregistrate am observat că volumul vânzărilor întotdeuna a crescut în perioada primăvară-vară, toamnă și final de an. De asemenea în ultimele trei luni am avut creșteri cu două cifre”, mai spune Lund.
Chiar și așa, este clar că nu se va apropia de încasările IKEA, magazin care, anul trecut, a avut peste trei milioane de clienți și o creștere a încasărilor cu 10,8% față de 2011.