Mai precis, premierul Ludovic Orban a declarat că managerul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț va plăti cu funcția sau penal dacă în urma anchetei se va dovedi că acesta este vinovat.
„Spun eu, în momentul de faţă, că ancheta va stabili responsabilităţile. În cazul în care se va considera că este responsabil, va trebui să răspundă, indiferent cum răspunde: cu funcţia sau să răspundă penal. Asta o stabileşte ancheta penală. (…)
Din punct de vedere managerial, din simple informaţii care s-au văzut, chiar declaraţiile sale, pentru că e simplu: managerul spitalului a declarat, a anunţat că se fac modificări pentru a se creşte capacitatea de tratare cu 4 paturi. Este declaraţie că se efectuează lucrări”, a afirmat Orban.
Trebuia să existe un proiect
Premierul a precizat că nu există nicio solicitare privitoare la aceste lucrări, subliniind că trebuia să existe un proiect pentru a se face intervenţia.
„De asemenea, schimbarea unei structuri a unui spital, a unei secţii de terapie intensivă, mai ales, trebuia avizată de Direcţia de sănătate publică. Nu a existat nicio notificare către DSP. Informaţiile care există sunt că s-au efectuat lucrări.
Acolo, la etajul 2, s-au efectuat inclusiv prin apariţia unui perete de rigips. Se pare că era pentru separarea personalului TESA de secţie şi alte lucrări, inclusiv lucrări legate de prize, de instalaţii.
Să lăsăm ancheta să stabilească, nu vreau să intrăm în acest joc în care încearcă să ne introducă unii care se simt cu musca pe căciulă”, a adăugat Orban.
Zece persoane și-au pierdut viața în acest incendiu
În incendiul izbucnit sâmbătă seara la secţia de ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au murit zece persoane, iar alte şapte persoane au fost grav rănite, printre care şi medicul de gardă de la ATI, care a suferit arsuri grave pe circa 40% din suprafaţa corpului.