Guvernul PNL continuă epurările din funcții cheie ale statului român. Când a ajuns premier, Ludovic Orban le-a transmis miniștrilor că vrea să facă febră la mână din cauza demiterilor pe care le semnează. Și după cev mai mult de două luni de la preluarea guvernării, Executivul continuă execuțiile.
Orban îl dă afară pe șeful ITM
Chiar în ultima ședință de Guvern, Ludovic Orban a anunțat că îl dă afară pe șeful de la ITM. I-a cerut ministrului Muncii, Violeta Alexandru, să îl demită pe şeful Inspecţiei Muncii, adăugând că ”poate nu-l mai văd pe acolo”.
Replica premierului vine în contextul în care în luna decembrie a anului 2019, Dantes Nicolae Bratu, șeful ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă), a generat un scandal în spațiul public prin neplata salariilor angajaților pe luna noiembrie.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat în deschiderea şedinţei de Guvern, că este aproape de a finaliza reorganizarea Ministerului Muncii. „Suntem la finalul unui amplu proces de consultare care a inclus opinia sindicatelor şi patronatelor cu privire la organizarea Ministerului Muncii şi protecţiei sociale. Săptămâna viuitoare vă propun să aveţi în vedere includerea în Guvern, cu rugămintea ca ministerele avizatoare să mă sprijine cu puncte de vedere. Suntem în proces de organizare şi la nivelul instituţiilor din coordonare. în foarte scurtă vreme veţi avea o primă informare cu privire la rezultatele acestei evaluări”, a declarat Violeta Alexandru.
În replică, premierul Ludovic Orban i-a sugerat ministrului să îl demită pe Dantes Nicolae Bratu de la conducerea ITM. „Poate nu îl mai văd pe şeful ITM pe acolo”, a spus Orban. La rândul său, Violeta Alexandru a răspuns că acesta „este în evaluare”.