Lovitură puternică pentru premierul Ludovic Orban. Social democrații au anunțat următoarea mișcare. Se pare că Guvernul nu mai are nicio șansă.
Mai exact, social-democrații au anunțat depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban. Totodată, aceștia sunt sută la sută convinși că aceasta va trece iar Guvernul va fi învins.
Anunțul a fost făcut de Paul Stănescu, secretarul general interimar al PSD, printr-un comunicat de presă.
„Depunem moțiunea de cenzură și aceasta va trece sută la sută. Toți primarii PSD ne transmit aceleași mesaje din partea românilor: Guvernul Orban este o catastrofă pentru țară!
Liberalii sunt speriați de moțiunea de cenzură și încearcă să se convingă singuri că n-o vom depune. Le dau o veste tristă: teama lor este justificată. Lucrăm deja moțiunea de cenzură, o depunem și vă asigur că vom trimite Guvernul Orban acasă pentru că și-a bătut joc de români și de autoritățile locale pe care a lăsat tot greul crizei COVID-19”, transmite PSD.
Guvernarea PNL, aberantă
Totodată, social democrații acuză guvernarea PNL ca fiind „aberantă” și consideră că Guvernul Orban a eșuat în ceea ce privește protejarea românilor împotriva coronavirusului.
”Am arătat în Parlament, la rectificarea bugetară, că știm să facem dreptate primăriilor și consiliilor județene, alocând fondurile ce acoperă cheltuielile făcute în pandemie. Ne vom bate să-i apărăm pe toți aleșii locali și membrii partidului de această guvernare aberantă, care a eșuat în a-i proteja pe români împotriva coronavirusului, dar spune că vina este a PSD.
De aceea, Cabinetul Orban trebuie demis, iar alegerile locale organizate de o echipă care chiar muncește, nu chefuiește în sediul Guvernului!”, mai arată PSD.
În urmă cu câteva zile, mai mulți lideri ai PSD au anunțat că se pregătește o moțiune de cenzură pentru dărâmarea actualului Guvern.
Sursă Foto: INQUAM/Octav Ganea