Anunțul recent al președintelui rus Vladimir Putin privind „mobilizarea parțială” a rușilor pentru a lupta în Ucraina riscă să arunce Rusia în haos. În plus, această decizie luată din mers, fără o analiză temeinică, va avea ca rezultat trimiterea, în prima linie, a sute de ruși neantrenați, bolnavi și chiar foarte bătrâni, scrie The Conversation.
În cel mai bun caz, subliniază publicația, asta îl va ajuta pe Vladimir Putin să câștige timp și să treacă peste o nouă iarnă ucraineană. În cel mai rău caz, va genera haos pe câmpul de luptă și un măcel. Este clar că această decizie va însemna că mai mulți ruși, personal militar sau civili, vor fi sacrificați pe altarul orgoliilor lui Putin.
Convocările sunt distribuite haotic și trădează faptul că responsabilii care se ocupă de recrutări simt o presiune uriașă pentru a face mobilizarea cât mai repede posibil, conform The Conversation.
Mobilizarea nu e pentru toți. Putin știe pe cine să protejeze
Decizia lui Putin este extrem de selectivă. Minoritățile etnice ale Rusiei, dintre care multe trăiesc departe de principalele centre de putere de la Moscova și Sankt Petersburg, rămân țintele principale ale eforturilor de mobilizare. Buriații din regiunea Bureatia, aflată la granița dintre Mongolia şi Siberia, și daghestanii din Caucaz au fost vizați în mod special.
Daghestanul, o republică din zona Caucazului cu o populație majoritar musulmană, precum Cecenia învecinată, a înregistrat cele mai multe victime.
Ca număr de victime, Daghestanul este urmat de Bureatia, o republică din sudul Siberiei aflată la est de lacul Baikal.
Între timp, Putin continuă să protejeze elitele de la Moscova, care i-ar putea cauza numeroase probleme, dacă se opun radical războiului. Prin urmare, cei care studiază la universitățile de stat din Rusia, mai ales copiii „nomenclaturiștilor” , care vor deveni următoarea generație de birocrați, sunt scutiți de mobilizare.
Rușii recrutează tot ce prind
Așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria Rusiei, minoritățile continuă să fie considerate elemente de potențială disidență, fiind folosite ca forță de muncă exploatată la greu sau drept carne de tun în războaiele Rusiei.
În acest context, au izbucnit proteste masive în regiunea Daghestan, din Caucaz, în timp ce Moscova recunoaște că, din greșeală, ar fi fost recrutate și persoane în vârstă sau suferinde. Presa americană susține chiar că rușii au început să-i mobilizeze cu forța pe ucrainenii din regiunile ocupate, care ar putea ajunge acum să lupte împotriva propriei țări.
Se estimează că aproximativ 261.000 de bărbați ruși au fugit din țară. Celor înrolați li s-au oferit echipamente militare vechi și prost întreținute, inclusiv puști de asalt ruginite.
Decizii iraționale luate de liderii care se confruntă cu înfrângeri
În acest context, unii experți se întreabă dacă un Putin tot mai slăbit din punct de vedere militar va decide să atace și în ce moment o va face. Așa cum sugerează Caitlin Talmadge, expert american în strategia nucleară, liderii care se confruntă cu o anumită înfrângere pot lua decizii iraționale. Dacă utilizarea armelor nucleare tactice împotriva țintelor ucrainene (și chiar a NATO) poate fi considerată de Putin drept o opțiune proastă, ar putea ajunge să o vadă ca ”mai puțin proastă”, dacă situația de pe front continuă să se deterioreze.