Îngrijorare maximă pentru Ileana Sterp. „Nu mă simt bine!”
Ileana Sterp, sora lui Culiță Sterp, a postat recent o fotografie de pe patul de spital, cu branula la mână, ceea ce a stârnit îngrijorare printre fanii ei pe Instagram. Influencerița a explicat că starea ei de sănătate nu este bună și că a fost nevoită să meargă de urgență la spital. Pe rețelele sociale, Ileana își ține urmăritorii la curent cu viața ei, vorbind deschis despre bucuriile și provocările sale și despre educația pe care o oferă copiilor săi.
„Eu în continuare nu mă simt bine. Aseară am fost la urgențe pentru că nu mai știam ce să fac și după perfuzie, m-am simțit mai bine. Dar astăzi… astăzi m-am trezit din nou cu stări de rău. E a patra zi în care nu pot să mănânc mai nimic… La diagnostic mi-au scris „migrenă”, dar e mai mult decât atât”, a scris Ileana Sterp, pe Instagram.
Ileana Sterp a trecut printr-o perioadă dificilă în care nu s-a simțit bine emoțional. A fost foarte tristă și persoanele din jur au încercat să o sprijine și să o ajute să-și recapete zâmbetul pe buze.
„În ultima perioadă am fost cam praf emoțional. Ieri m-am întâlnit cu cineva și îi spuneam că eu nu mă mai știu așa, în starea asta de mulți ani. Asta eram eu ieri după ce am ieșit de la persoana respectivă care mi-a dat o stare foarte bună și o energie aparte, apoi am trecut pe lângă piață pentru fructe. Cât de mult contează în momentele grele să ne înconjurăm de oameni fain și buni? Foarte mult!”, spunea Ileana Sterp în mediul online.
Ileana Sterp a fost educată de mama Geta
În ultima perioadă, familia Sterp a fost în centrul atenției, iar membrii săi continuă să facă dezvăluiri despre viața lor. De data aceasta, Ileana Sterp a vorbit despre educația pe care a primit-o de la mama ei, Geta, subliniind că au urmat exemplul ei și au preluat tot ce a fost mai bun de la femeia care le-a dat viață.
Invitată în cadrul podcastului „Unboxing”, Ileana Sterp a discutat despre mama sa și despre modul în care aceasta i-a crescut pe cei patru copii. Ea a menționat că tatăl lor nu a fost implicat în educația lor, astfel că a ales să vorbească exclusiv despre mama lor, având doar cuvinte de laudă pentru ea.
Ileana Sterp a declarat că părinții ei sunt niște oameni foarte simpli și că nu au insistat prea mult pe educația verbală. Ea a exemplificat spunând că mama ei nu i-a cerut niciodată să spună „Mulțumesc!” atunci când primea ceva. Sterp a subliniat că mama ei a fost un model important pentru ea și pentru frații ei, deoarece tatăl lor nu a fost foarte implicat în educația lor, lucru pe care l-a considerat acceptabil. Ea a menționat că au preluat multe învățăminte de la mama lor, care este o femeie simplă de la țară, iar ea însăși se consideră o femeie simplă. Sterp a conchis că a preluat tot ce a fost mai bun de la mama ei.