Ileana Sterp și Daniel Aloman, la un pas spre despărțire: Mă gândeam tot mai mult la el!

Ileana Sterp

Sursa: Kfetele.ro

Sora lui Culiță Sterp a dezvăluit câteva momente din relația pe care o are cu Daniel Aloman. Ileana Sterp a mărturisit că la un moment dat au decis să se separe. Însă, la scurt timp, s-au împăcat, iar acum relația merge foarte bine.

Ileana Sterp și Daniel Aloman au decis să meargă pe drumuri separate la un moment dat. Aceștia au o familie frumoasă și se înțelegeau de minune. Astfel, au înțeles că relația lor trebuie să continue.

Daniel a făcut-o conștientă de mai multe lucruri importante

Ileana Sterp a declarat că s-a schimbat și a învățat foarte multe de când este împreună cu soțul ei. Daniel a făcut-o conștientă de mai multe lucruri importante și pentru asta îi e foarte recunoscătoare. Ileana Sterp a mărturisit că abia când l-a cunoscut pe Daniel a înțeles că nu toți bărbații sunt la fel. Sora lui Culiță Sterp a dezvăluit că soțul ei are o mulțime de calități. Acest fapt a convins-o că anume el trebuie să fie tatăl copiilor ei.

„Am învățat că un bărbat poate fi mai sensibil decât mi-am putut eu imagina. Arătând lucrul ăsta, soțul meu îmi dă lecții de bunătate zilnic. E un om atât de sensibil și de bun, încât eu nu mă gândeam că există bărbați așa. Comparația asta pot să o fac între ei. Mă uit la Dani câtă iubire îi arată Carlei, poate și tatăl meu simțea, dar nu arăta. E foarte important să arătăm ce avem în suflet, că altfel cum să știe persoana de lângă noi. ”, a declarat Ileana Sterp într-un interviu.

La început, au avut parte și de certuri

Chiar dacă acum au relația după care tânjesc mulți, sora lui Culiță Sterp a mărturisit că nu mereu a fost așa și că la început au avut numeroase certuri. Cei doi soți au fost despărțiți o perioadă, dar în cele din urmă și-au dat seama că merită să fie împreună.

„Înainte să îl cunosc pe soțul meu eram foarte convinsă că nu o să am niciodată o relație cu un bărbat mai scund decât mine și de altă religie. Lucrurile astea s-au întâmplat. Dani este și mai scund și provine dintr-o familie de oameni ortodocși. Într-adevăr, la începutul relației, am avut așa discuții pe tema asta. Eu înțeleg orice, îi înțeleg foarte bine crescutul într-o familie de ortodocși și cu educația respectivă.

La un moment dat am luat decizia să ne despărțim, că nu merge. Ne-am despărțit câteva luni și în lunile astea mă gândeam tot mai mult la el. Îmi doream tot mai mult prezența lui și atunci am realizat că nu religia e cea care contează. Sunt întrebată foarte des ce religie sunt. Până în prezent am tot evitat să răspund întrebărilor, pentru că eu nu consider că fac parte dintr-o religie. Eu consider că sunt copilul lui Dumnezeu, că am o relație faină, pe care o simt zilnic, în orice secundă și cam atât.”, a povestit aceasta.