DIICOT a arestat preventiv 13 persoane

Treisprezece persoane au fost plasate în arest preventiv într-un caz de trafic de droguri investigat de poliţiştii şi procurorii DIICOT Neamţ. Acestea sunt acuzate că au distribuit gratuit și vândut diverse tipuri de droguri unor consumatori din judeţul Neamţ, inclusiv minori.

Marţi, Poliţia Română a comunicat că poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, în colaborare cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, au efectuat luni 21 de percheziţii domiciliare.

Aceste acţiuni au vizat locuinţele unor persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată, precum şi de deţinere ilegală a acestor substanţe pentru consum personal.

Mai mult, unul dintre cei percheziționați este și urmărit penal pentru viol în formă continuată.

”Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada 2023 – iunie 2024, în mod repetat, persoanele în cauză ar fi deţinut, oferit cu titlu gratuit, intermediat şi comercializat direct diferite cantităţi de canabis (drog de risc) şi 3-CMC, respectiv 4-CMC (droguri de mare risc), către consumatori, inclusiv minori, din judeţul Neamţ. Totodată, din materialul probator administrat, a rezultat că, în intervalul martie – iunie 2024, unul dintre bănuiţi ar fi întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu două persoane vătămate minore, de 14 şi 15 ani”, a arătat sursa citată.

DIICOT
SURSA FOTO: Wikipedia

Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor?

În urma percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi confiscate cantităţi de droguri de risc (canabis) şi de mare risc (3-CMC, cunoscut sub numele de cristal), unele porţionate şi ambalate în vederea vânzării.

De asemenea, au fost descoperite:

  • comprimate
  • grindere
  • cântare electronice
  • obiecte cu urme de substanţe
  • medii de stocare a datelor
  • suma de 28.760 de lei şi 250 de euro
  • un pistol cu bile de cauciuc
  • şi alte elemente de probă

Luni, procurorii DIICOT au decis reţinerea a 13 suspecţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată, precum şi pentru deţinere ilegală de droguri de risc şi mare risc în scop personal (unul dintre ei fiind deja judecat în alt dosar pentru infracţiuni similare).

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Operaţiunea a fost efectuată cu colaborarea poliţiştilor din brigăzile de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi Bacău. De asemena, a existat și sprijinul:

  • Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ
  • şi al jandarmilor din Gruparea Mobile de Jandarmi Bacău
  • și inspectoratelor de jandarmi din Neamţ, Bacău şi Galaţi

Expertiza specializată a fost furnizată de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.