Ilie Bolojan a semnat primul decret ca președinte interimar. Luminița Odobescu, numită consilier prezidențial

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 12 februarie 2025, primul său decret oficial, prin care a numit-o pe Luminița Odobescu în funcția de consilier prezidențial. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială, care a precizat că numirea va intra în vigoare începând cu 13 februarie 2025.

„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 12 februarie 2025, decretul pentru numirea în funcția de consilier prezidențial a doamnei Luminița-Teodora Odobescu, la data de 13 februarie 2025”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Luminița Odobescu a fost consilier prezidențial pentru afaceri europene

Luminița Odobescu a fost consilier prezidențial pentru afaceri europene în mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, între noiembrie 2021 și iunie 2023.

Prin această numire, Ilie Bolojan aduce în echipa sa o personalitate cu experiență în diplomație și în relațiile internaționale, într-un moment de tranziție politică importantă pentru România.

Luminița Odobescu MAE
SURSA FOTO: Facebook, MAE

Klaus Iohannis a anunțat luni că demisionează din funcție

Ilie Bolojan a preluat interimatul funcției prezidențiale după demisia lui Klaus Iohannis, care a fost oficializată pe 12 februarie 2025.

Ceremonia de predare a mandatului a durat aproximativ 30 de minute și s-a desfășurat la Palatul Cotroceni, în prezența angajaților Administrației Prezidențiale și a presei. Klaus Iohannis i-a salutat pe colaboratorii săi și pe jurnaliști, rostind la finalul mandatului său mesajul: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Fostul președinte Klaus Iohannis a anunțat, luni, că își depune mandatul, motivând că procedura de suspendare inițiată în Parlament ar putea genera o criză politică inutilă.

„Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție pe 12 februarie”, a declarat Iohannis.

Curtea Constituțională a confirmat, marți, vacantarea funcției prezidențiale, stabilind că Ilie Bolojan, în calitate de președinte al Senatului, preia interimatul funcției de președinte al României.

Klaus Iohannis a avut două mandate de preşedinte al României. Ultimul său mandat ar fi trebuit să se încheie la 21 decembrie 2024, însă Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale şi a decis ca Iohannis să rămână la Cotroceni până la alegerea unui nou preşedinte.